Expres

O brașoveancă stabilită în Anglia vinde sarmale la bucată pe internet (galerie foto)

O brașoveancă stabilită în Anglia vinde sarmale la bucată pe internet

O româncă stabilită în Marea Britanie vinde pe internet ciorbe, sarmale la bucată, dar și alte mâncăruri tradiționale. Oana Lenuța Smeu, originară din Brașov, a mărturisit că a câștigat în doar două zile 1.600 de lire.

„În 2020, Lenuța, o româncă stabilită în Reading, mamă cu patru copii, între care și un bebeluș, nu se mai putea duce la muncă și se dădea de ceasul morții că nu se vor ajunge cu banii… Ceea ce a urmat întrece orice imaginație”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Anunțul UK.

Mi-am cumpărat tot ce aveam nevoie și am început să fac sarmale, ciorbă rădăuțeană, ciorbă de perișoare și alte mâncăruri tradiționale și să le vând pe la românii din comunitate. O lira sarmaua, șapte lire ciorba… Unii au început să râdă de mine, m-au luat la mișto, dar eu mi-am văzut de treaba mea. În primele două zile ca bucătăreasă am făcut 1600 de lire… Anglia este o țară care îți oferă o grămadă de oportunități, trebuie doar să vrei cu adevărat să faci ceva“, a povestit românca.

Lenuța și soțul ei s-au mutat în Anglia în 2014, lăsându-și inițial cei trei copii în țară. Ea a lucrat ca îngrijitor și asistent social, iar în 2019 s-a născut cel de-al patrulea copil al cuplului. Atunci au decis să își aducă toți copiii în Marea Britanie.

Eram într-o situație mai delicată… Începusem să mă tot întreb cum o să ne descurcăm pentru că doar soțul avea serviciu, iar indemnizația pe care o primeam pentru utimul copil era mai mică decât în România… Vă dați seama, cum să trăiască o familie de șase persoane doar cu un salariu?! Și asta în condițiile în care numai pe chirie și pe utilități se ducea cam jumătate din salariul soțului… Pentru că mereu mi-a plăcut să fac mâncare, am zis să mă apuc să gătesc ceea ce iubesc românii cel mai mult. Mi-am cumpărat tot ce aveam nevoie și am început să postez pe grupurile din comunitate. Nici acum nu pot uita ce bășcălie au făcut unii când au citit că fac sarmale la comandă și că e o liră sarmaua… Eh, nu i-am băgat în seamă, am început să prepar tot mai multe produse și am dat tot înainte“, a povestit Lenuța pentru Anunțul UK.

Timpul a trecut și insistența româncei noastre au dat roade din plin. Tot mai mulți conaționali i-au devenit clienți, iar unii au început să o “angajeze” pentru a le face gați la diverse evenimente – nunti, botezuri, cumetrii… Din recomandare în recomandare, a început să prindă și clienți care nu sunt români, pe lista acestora aflandu-se și unul dintre cele mai mari Instituturi de Training din Marea Britanie pentru care Lenuta livrează săptămânal în sistem de catering o cantitate considerabilă de mâncare”, se mai arată în postare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button