Începe Brașov Jazz&Blues Festival
Începe Brașov Jazz&Blues Festival
Asociația Fanzin anunță startul celui mai important eveniment de gen din România: Brașov Jazz & Blues Festival, aflat la a douăsprezecea ediție. Alături de aceștia au fost reprezentanții Primăriei Brașov și ai Consiliului Județean, principalii finanțatori ai evenimentului, și al Centrului Cultural Apollonia, unul dintre partenerii instituționali.
Acesta este unul dintre cele 5 evenimente care au obținut cea mai mare finanțare, de 250.000 de lei, de la Primăria Brașov, prin Ghidul destinat evenimentelor culturale.
Festivalul se va desfășura în perioada 15 – 18 august, cu concerte în piațetele din centrul istoric al Brașovului, Sf. Ioan și Piața Sfatului, la Cetățuie – în parteneriat cu Centrul Cultural Apollonia, în parcul Titulescu și în cartierul Coresi. Pe lângă muzica de calitate, brașovenii și turiștii se mai pot bucura de zeci de evenimente, filme în Parcul Titulescu și Piața Brassai, ateliere în parcul Titulescu și în cartierul Coresi, concerte în grădină la Juno, După Ziduri, DJ pe scena After Hours din parcul Titulescu, jam sessions în Deans Irish Pub & Grill și un concert gospel în biserica fortificată din Bod.
„Brașov Jazz&Blues Festival, ediția a XII a, va avea loc în perioada 15-18 august. În premieră pentru festival, în acest an activăm în 9 locații, 8 locații din Brașov, plus biserica fortificată din Bod, iar sloganul nostru în acest an este «Peste tot. în Brașov!». Sunt concerte în premieră națională, nu doar în Brașov, în scena amplasată în Piața Sfântul Ioan, sunt concerte de jazz și de blues pe scena Apollonia de pe Cetățuia Brașovului, sunt concerte și activități pentru copii și pentru toată familia în Parcul Central, sunt foarte multe filme în aer liber, difuzate atât în Parcul Central, cât și în Piața Brassai, artiștii brașoveni de jazz și de blues au o scenă a lor în Piața Sfatului din Brașov.
Așteptăm atât localnicii, cât și turiștii, în toată această perioadă, să se bucure de evenimentele oferite de Brașov Jazz&Blues Festival. Programul festivalului se găsește pe brasovjazz.ro, iar biletele pentru concertele din Piața Sfântul Ioan, pe biletebrasov.ro”, a precizat Marian Gîlea, președintele Asociației Culturale Fanzin, organizatorul evenimentului.
Pe scena principală a festivalului, amplasată în Piața Sfântul Ioan din Brașov, vor concerta, pentru prima dată în România, Sugar Ray & The Bluetones feat. Rusty Zinn (SUA) și Monster Mike Welch (SUA). Lor li se alătură pe scena principală a festivalului scoțienii de la King King, belgienii de la Black Cat Biscuit și italienii de la Umberto Porcaro Band.
Iubită de publicul brașovean, Sharrie Williams revine pe scena principală a festivalului de la Brașov, iar line-ul este completat de cunoscutul trompetist și compozitor german Markus Stockhausen și carismatica artistă cubaneză, Ana Carla Maza.
În premieră, Brasov Jazz & Blues Festival deschide o nouă scenă, Scena Apollonia, realizată în parteneriat cu Centrul Cultural Apollonia, la Cetățuia de pe Strajă, unde intrarea va fi liberă.
Vor urca pe această scenă britanicii de la Hidden Orchestra, despre care BBC Radio spunea că este „o formație cum nu veți găsi nicăieri în lume, una dintre cele mai impresionante lucruri pe care le poți vedea live”. Line-up-ul scenei Apollonia este completat de Elias D’hooge Trio (Belgia), CaboCubaJazz (Germania/Cuba), Piotr Budniak Essential Group (Polonia), Mehdi Chamma Group (Austria/Maroc/România).Tot aici, va avea loc un concert special, cu Nicu Patoi & Lars Kutschke Band feat. Berti Barbera.
Pentru că Brasov Jazz & Blues Festival susține scena locală, în Piața Sfatului din Brașov, va fi amplasată scena artiștilor brașoveni. Aici vor concerta Fernet Blues Company, Fusion Core, Maya Ciosa sau Watzzy & The Watzaky Doodle Pigeons.
Accesul la concerte și activități este gratuit, cu excepția concertelor din Piața Sf. Ioan, care au loc între 15 și 18 august. Prețul biletelor în cele 4 zile de concerte este de 85 de lei/seară, iar prețul unui abonament este de 300 de lei. Biletele și abonamentele pentru concertele din Piața Sf. Ioan au fost puse în vânzare online pe www.biletebrasov.ro.
Programul complet al evenimentului este disponibil pe site-ul https://brasovjazz.ro/ sau pe pagina de Facebook Brasovjazz.
Brașov Jazz & Blues Festival este un eveniment organizat de Asociația Culturală Fanzin și cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov și Ministerul Culturii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.