Expres

Celine Dion ar putea cânta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris

Celine Dion ar putea cânta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris

Artista Celine Dion, 56 de ani, care suferă de sindromul persoanei rigide, este așteptată să cânte vineri, 26 iulie, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, după o pauză de 4 ani, dar organizatorii au precizat că niciunul dintre artiști nu va fi plătit, după ce s-a vehiculat că Dion va primi 2 milioane de dolari, a relatat The Guardian.
Artiștii muzicali care vor apărea la ceremoniile Jocurilor de la Paris 2024 nu vor fi plătiți pentru prestația lor. Decizia lor de a cânta în aceste condiții arată dorința lor de a fi parte a unui eveniment istoric pentru Franța și pentru lumea sportului”, au transmis organizatorii Jocurilor Olimpice.
Site-ul de mondenități TMZ a scris că Celine Dion „se pregătește să urce pe scenă vineri” și că „se simte bine” deși are mari probleme de sănătate.
Zvonul privind participarea ei la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice circulă de mai multe luni, dar nu a fost niciodată confirmat oficial. Artista ar putea cânta „L’Hymne à l’amour” de Édith Piaf, potrivit informațiilor neoficiale.

Ministrul Sporturilor din Franța, Amélie Oudéa-Castéra, nu a vrut să confirme şi nici să infirme participarea cântăreţei, care deja se află la Paris.
Celine Dion suferă de sindromul persoanei rigide, o afecţiune neurologică care îi afectează inclusiv vocea. Ea a cântat ultima dată pe 8 martie 2020, în SUA.
Jocurile Olimpice de la Paris încep vineri, 26 iulie, şi se încheie pe 11 august.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button