Festivalul SoNoRo Musikland, la Brașov
Festivalul SoNoRo Musikland, la Brașov
A VI-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland începe joi, 25 iulie 2024, cu un concert la ora 20:00, în Piața Sfântul Ioan, împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Brașov, dirijată de Cristian Oroșanu. Soliști: violonistele Abigél Králik și Clémence de Forceville, violistul Mathis Rochat și violoncelistul Raphael Bell. Biletele se vor achiziționa în seara concertului, din zona de acces. Prețul biletului: 15 lei.
Festivalul SoNoRo Musikland este inspirat de istoria remarcabilă a sașilor din Transilvania, fiind programat în perioada 25 iulie – 4 august 2024. Acest festival va continua să celebreze, prin intermediul muzicii clasice, patrimoniul cultural din orașele Brașov și Sighișoara, dar și pe cel al câtorva sate care fac parte din arealul Colinelor Transilvaniei – Cristian, Râșnov, Cincu, Meșendorf, Criț și Viscri. Cu excepția primului concert, accesul la concertele Festivalului SoNoRo Musikland este liber și se face pe bază de invitație sau rezervare.
Programul concertului de deschidere cuprinde următoarele lucrări:
- Gioachino Rossini (1782 – 1840) – Uvertura la „Bărbierul din Sevilla”;
- Johann Sebastian Bach (1685 – 1750) – Concertul pentru două viori BWV 1043;
- Max Bruch (1838 – 1920) – Romanță pentru violă și orchestră;
- Camille Saint-Saëns (1835 – 1921) – Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră, în la minor, op. 33.
Aflată în vecinătatea Bisericii Franciscane cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul, Piața Sfântul Ioan este un spațiu urban redesenat în ultimii ani, fiind convertită dintr-o zonă de parcări și funcțiuni ambigue într-un spațiu cu destinație mixtă, propice pentru evenimente culturale intime, cu format restrâns. Scopul inițial al reconversiei urbane a fost convertirea unei zone cu o personalitate diluată într-un veritabil hub al vieții culturale brașovene.
Violonista Abigél Králik a fost singura muziciană inclusă pe lista Forbes Ungaria „30 sub 30 de ani” în 2020. Călătoria sa muzicală a dus-o de la Dublin la Budapesta, apoi la Juilliard și acum la Bruxelles. Abigél cântă frecvent cu orchestre, cel mai recent cu Filarmonica din Mexico City, Orchestra Mozaică, Orchestrele Simfonice Savaria și MAV, precum și cu Orchestra de Cameră Anima Musicae. Pe lângă aparițiile solo, este o muziciană de cameră pasionată, interpretând ca artist principal la festivalurile Verbier, Clasclas, Budapesta, Krzyzowa și Moritzburg și Prussia Cove, precum și la Perlman Music Program și la Festivalul Mozaic.
Abigél a studiat cu Kristóf Baráti la Budapesta și a obținut licența și masteratul la The Juilliard School, sub îndrumarea lui Itzhak Perlman și a lui Laurie Smukler. A primit bursa Kovner pentru toți cei șase ani. În prezent, este artistă în rezidență la Queen Elisabeth Music Chapel, avându-l ca mentor pe Augustin Dumay. Printre toate colaborările recente, a lucrat la stagiunea de debut a Concertelor de Cameră TARA din Bruxelles, în calitate de fondator și codirector artistic.
Născută în 1991, violonista franceză Clémence de Forceville a concertat deja pe scene prestigioase din întreaga lume. Muziciană versatilă, se implică cu pasiune în repertoriul de muzică de cameră alături de Cvartetul de coarde Hieronymus, unde a fost vioara întâi timp de trei ani, și apoi cu Trio Sōra cu care a înregistrat cele șase mari triouri de Beethoven pentru un triplu album lansat de casa de discuri Naïve în 2020.
A studiat la Berlin, cu Antje Weithaas, la Hochschule für Musik Hanns Eisler, cu Mihaela Martin la Academia Barenboim-Said, precum și cu Eberhard Feltz în domeniul muzicii de cameră. Înainte de aceasta, a obținut un masterat cu cea mai mare distincție la Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse de Paris, unde a studiat cu Olivier Charlier. De asemenea, a studiat cu Radu Blidar și Philippe Graffin.
În 2021, a fost numită concertmaestru al Orchestrei de Cameră din Paris, condusă de Lars Vogt. Predă ca asistentă la clasa de vioară a lui Philippe Graffin la Conservatoire Nationale Supérieur de Musique et de Danse de Paris.
Grație sprijinului generos al Fundației Boubo-Music, Clémence cântă la o vioară de Lorenzo Storioni care datează din 1777.
Violistul elvețiano-francez Mathis Rochat este lăudat pentru „sunetul său bogat și subtil de violă” și „o minunată putere de imaginație poetică” (Bieler Tagblatt), descoperind lucrări originale uitate și adăugând transcripții personale în repertoriul de violă. Ca solist, Mathis a apărut alături de Orchestra de Cameră din Geneva, Camerata Schweiz și Norddeutsche Philharmonie. Este un muzician de cameră pasionat și concertează frecvent în întreaga Europă, în diferite formule artistice. Primul său album, „L’alto Parnassien”, dedicat muzicii franceze impresioniste, a fost „favoritul lunii” pentru Klassik Radio (DE, 2018). Cel de-al doilea album, „Rachmaninoff Stories” (2022), include șapte transcripții noi pentru violă.
Rochat a studiat în cadrul „Young Student Program” cu Antoine Tamestit la Köln și a obținut diploma de licență la „Mendelssohn Bartholdy Hochschule Leipzig”, sub îndrumarea Tatjanei Masurenko. Și-a obținut diploma ca artist în rezidență la Queen Elisabeth Music Chapel din Waterloo, sub îndrumarea lui Miguel Da Silva.
Rochat este profesor la Conservatorul Regal din Anvers și cofondator și codirector artistic al TARA Chamber Concerts din Bruxelles.
Raphael Bell este liderul secției de violoncel a Orchestrei Simfonice din Anvers, codirector artistic al orchestrei La Loingtaine din Montigny-sur-Loing, cofondator al Cameratei Fontainebleau și fondator și codirector artistic al Festivalului de muzică de cameră Charlottesville din orașul său natal, Virginia. A studiat la Școala de Muzică Juilliard cu Harvey Shapiro și apoi cu Mario Brunello, Steven Isserlis și Ferenc Rados.
În calitate de muzician de cameră, a interpretat în săli de concert prestigioase, precum Wigmore Hall, Salle Gaveau, Filarmonica din Berlin, Kölner Philharmonie, Tokyo Suntory Hall și Kyoto Concert Hall. A fost invitat la festivaluri ca Wiener Festwochen și Verbier Festival.
Raphael a interpretat în premieră mondială Tripticul pentru trei violoncele de Olli Mustonen, împreună cu Steven Isserlis și Steven Doane. În calitate de solist, a fost deja invitat al Orchestrei Simfonice din Kristiansand, al Ansamblului Tokyo Luft și al Orchestrei Simfonice din Anvers. A fost membru al Orchestrei de Cameră Mahler pentru o perioadă îndelungată și a interpretat toate simfoniile lui Mahler, dirijate de Claudio Abbado.
Reputația profesională a dirijorului Cristian Oroșanu a determinat prezența sa încă din fragedă tinerețe pe marile scene, îmbinând armonios cariera internațională, alături de orchestre de top, cum ar fi Tonhalle Zurich, BBC Scottish Orchestra, Orchestre de Paris sau Deutsche Symphonie Orchester Berlin, cu o activitate susținută în țară, la pupitrul majorității instituțiilor de concerte românești. În prezent este dirijorul permanent al Filarmonicii din Brașov. Cristian s-a implicat în lansarea unei tinere orchestre în Japonia (Hyogo PAC Orchestra) și a fondat o nouă orchestră în România – Kamerata Kronstadt. Îi plac proiectele care ies din modelele clasice: în 2022 creează Orchestra’s Conductor Competition – un proiect original, în care câștigătorii concursului de dirijat sunt aleși de către membrii orchestrei și nu de către un juriu extern. Este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, la clasa dirijorului Cristian Brâncuși. S-a perfecționat în particular sub îndrumarea celebrului profesor Constantin Bugeanu. În cadrul Academiei Internaționale Bach de la Stuttgart a beneficiat de îndrumarea dirijorului Helmuth Rilling.
Filarmonica Brașov este una dintre cele mai prestigioase instituții culturale din România, având o istorie îndelungată și bogată în tradiție muzicală. Enescu afirma într-un interviu pe care l-a acordat după concertul susţinut cu orchestra Societăţii Filarmonice din Braşov: „ […] la saşi am descoperit o cultură muzicală uimitoare, extraordinară. Aşa, la Braşov, ei au o merituoasă orchestră simfonică”.
Primul eveniment atribuit filarmonicii brașovene și consemnat în arhive este cel din 6 mai 1878, fiind susținut de Societatea filarmonică braşoveană („Kronstädter Philharmonische Gesellschaft”), sub bagheta lui Anton Brandner. La Braşov, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, s-a cântat „Uvertura academică” de Brahms – la un an după ce a fost compusă, dar și integrala simfoniilor mai multor compozitori mari (Beethoven, Bruckner, Brahms etc.). Tot aici s-a organizat din 1970 Festivalul Internaţional al Muzicii de Cameră, unicul de acest gen din ţară. La fel de importantă a fost prezența la Brașov a lui Johann Strauss în anul 1848, Johannes Brahms în 1878, Richard Strauss în 1921, George Enescu în 1923, 1928, 1930 ș.a.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.