Un pompier brașovean, salvator în drum spre mare, după un accident cu 3 victime
Un pompier brașovean aflat cu familia în drum spre litoral a intervenit la un accident cu trei victime, la ieșire din Slobozia.
„15 iulie 2024, ora 14. O căldură insuportabilă, aerul aproape irespirabil. Ușurat că a început concediul, colegul nostru, sg.maj Moraru Ionuț, a început deplasarea spre mare cu familia.
La ieșire din Slobozia, spre nodul de urcare pe autostradă, a văzut că se formează coloană, ceilalți participanți la trafic fiind foarte agitați.
Datorită instinctului său de salvator, a presimțit că ceva nu este în regulă. Și așa a și fost. Doar cu câteva mașini mai în față, se produsese un accident grav, soldat cu 3 victime. Era vorba despre o coliziune între o autoutilitară și un autoturism, în urmă căreia autoturismul a părăsit partea carosabilă.
Ionuț nu a stat pe gânduri, luând legătura cu dispeceratul integrat ISU-SAJ Ialomița, unde s-a prezentat și a ajutat cu indicațiile corecte, pentru ca aceștia să poată aloca resursele necesare pentru desfășurarea intervenției în cele mai bune condiții. De asemenea, până la sosirea forțelor operative, a acordat primul ajutor medical unei persoane încarcerate.
La sosirea pompierilor ialomițeni la locul accidentului, două dintre victime erau încarcerate, Ionuț intervenind și în sprijinul acestora, salvatorii reușind în scurt timp extragerea victimelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismului și predarea acestora către personalul medical”, a informat ISU Brașov.
„După ce s-a asigurat că nu mai este nevoie de ajutorul său și că toate victimele au fost transportate spre spital, Ionuț s-a întors la familia lui, care îl aștepta nerăbdătoare în mașină, continuându-și drumul spre mult așteptata vacanță la mare.
Sg.maj. Moraru Ionuț este încadrat ca și conducător autospeciale la Pichetul de Pompieri Bod din luna ianuarie a anului trecut, timp în care a absolvit și cursul de paramedic SMURD”, au adăugat reprezentanții ISU Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.