Expres

Adrian Veștea, George Scripcaru și Allen Coliban, la aceeași masă

Adrian Veștea, George Scripcaru și Allen Coliban, la aceeași masă

Cea de-a doua reuniune din acest an a membrilor Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR Centru) a avut loc marţi, 9 iulie, la Braşov.
Reprezentanţii administraţiilor judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale ale celor şase judeţe care compun Regiunea Centru s-au reunit la invitaţia preşedintelui CDR Centru, Ion Dumitrel, judeţul Braşov fiind reprezentat la cel mai înalt nivel. Au fost prezenţi Adrian-Ioan Veştea – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Constantin Todorică Şerban – preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Allen Coliban – primarul municipiului Braşov, şi Mihai Cătălin Văsii – prefectul judeţului Braşov, alături de George Scripcaru – primarul ales al municipiului Braşov.
Discuțiile s-au axat pe activitățile derulate în până în prezent în cadrul programelor coordonate de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru condusă de directorul general Simion Creţu, dar și pe noile proiecte sau propuneri de modificări la regulamentele de funcționare, în vederea absorbției mai eficiente a fondurilor europene disponibile.
Astfel, a fost aprobată modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, conform prevederilor Legii nr 315/2004, actualizată în primăvara acestui an. În acest context a fost necesară și actualizarea Statutului ADR Centru, conform prevederilor Legii nr 315/2004, coroborată cu aprobarea modificării Regulamentului de Organizare și Funcționare al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.
De asemenea, au fost prezentate stadiul la zi al implementării programelor pe care ADR Centru le coordonează ca Autoritate de Management sau ca Organism Intermediar, respectiv Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, stadiul închiderii Programului Operațional Regional (POR/REGIO) 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru şi cel al implementării Programului Tranziție Justă 2021-2027 în Regiunea Centru.
Membrii CDR au aprobat participarea ADR Centru ca partener în proiectele MAGNET (Consolidarea hub-urilor regionale și locale pentru atragerea și reținere talentelor și investițiilor) și PRHyUS (Promovarea utilizării hidrogenului regenerabil pentru o Europă mai Sustenabilă și Verde), şi au fost informaţi cu privire la participarea ADR Centru la Investment Management Exhibition / Târgul de Management a Investițiilor, care va avea loc la Frankfurt în perioada 23-24 septembrie 2024.
Alte subiecte abordate au fost analizarea gradului de dezvoltare a Regiunii Centru pe baza profilurilor socioeconomice ale județelor componente ale Regiunii, colaborarea ADR Centru cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare pentru guvernanță corporativă și conducerea strategică a companiilor din Regiunea Centru, precum și informarea privind obținerea de către Regiunea Centru a etichetei Regional Innovation Valley, emisă de Comisia Europeană.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Ron
3 luni în urmă

Ce a mai latrat scripcarel?
Sau el are curaj doar in ziare!

vax populi
3 luni în urmă

Nii,ma ! Oamenii aia s-au strans acolo pentru binele personal,pardon,al vostru,dar voi nerecunoscatori din fire.

Back to top button