Satul regelui Charles devine și mai atractiv pentru turiști
Satul regelui Charles devine și mai atractiv pentru turiști
Satul Viscri, unul dintre obiectivele UNESCO de la nivel regional, își va completa atracțiile locale ce oferă emoții autentice turiștilor, în urma implementării proiectului de restaurare și conversie funcțională a unei gospodării săsești tradiționale edificate în urmă cu aproape 150 ani.
Proiectul va fi finanțat în cadrul Intervenței 7.1.1 Conservarea, protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural UNESCO și de clasă A a Programului „Regiunea Centru” 2021-2027, operațiune de importanță strategică la nivel regional, coordonat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru. Prin intermediul acestuia se va revitaliza și se va transforma un element de patrimoniu cultural regional într-un spațiu public multifuncțional de care vor beneficia comunitea locală și turiștii. ”Casa noastră Viscri”, proiectul depus în parteneriat între Fundația Mihai Eminescu Trust și UAT Județul Brașov, semnat de președintele fundației, doamna Carolina Fernolend și domnul Simion Crețu, director general al ADR Centru, are o valoare totală de peste 9 milioane lei și propune restaurarea unui element de patrimoniu cultural autentic prin întregirea tipologiei arhitecturale.
Satul Viscri care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, își are originile în secolul al XII-lea, și a devenit faimos după ce prințul Charles și-a cumpărat o casă aici în 2006. Localitatea a înflorit şi a devenit unul dintre locurile preferate de turişti, întâmpinându-i cu produse tradiţionale.
„Casa noastră Viscri”, casa de la nr. 140 din satul în care locuitorii sunt vecini cu Regele Angliei, va deveni prin lucrările de restaurare și activitățile prevăzute în proiect finanțate prin PR Centru 2021-2027 – un spațiu punte între vechea comunitate a satului a cărei îmbătrânire este o realitate ce nu poate fi ocolită și familiile nou venite, de obicei tineri cu copii. După restaurare, casa nr. 140 din Viscri va deveni o gospodărie conservată „in situ”, deschisă publicului larg pentru o experiență de vizitare autentică și va reprezenta o sinteză a arhitecturii vernaculare din Transilvania, recunoscută și prin statutul de sit UNESCO. Aici vor avea loc ateliere de gătit, olărit, pâslărit, dar și cursuri de ghizi pe bicicletă. Ansamblul gospodăriei care va ajuta turiștii să guste din viața la țară va cuprinde casa de locuit, anexa și șura, iar din elementele peisagere s-au păstrat și vor fi puse în valoare: vița de vie pe fațada dinspre curte a casei, fântâna de apă, un păr bătrân în curtea din față, fragmente de pavaj tradițional din piatră de râu, curtea și grădina.
„Din 2007, pe măsură ce România a trecut prin transformări politice și economice, mediul rural a început să sufere din cauza schimbărilor demografice accentuate și a lipsei oportunităților de dezvoltare a comunității. Prin programele regionale pe care le-am coordonat din 2007 și până în prezent, 80% din proiectele finanțate pe prioritățile de patrimoniu cultural-istoric au susținut restaurarea unor obiective de patrimoniu din mediul rural, cetăți sau biserici fortificate.
Datorită autenticității acestui sat, Viscri a devenit un loc atractiv de locuit în special pentru oamenii pasionați de patrimoniu. Restaurarea și revitalizarea patrimoniului săsesc și a comunității prin susținerea și dezvoltarea unui turism responsabil a contribuit la o creștere constantă a ”industriei turistice” din Viscri, ceea ce a atras în sat o categorie socială nouă – a întreprinzătorilor, în contrast cu comunitatea locală care în mare parte a rămas la ocupațiile agricole, neștiind să se integreze în noua economie bazată pe turism. De aici a apărut și necesitatea acestui proiect de a crea noi servicii turistice pentru a răspunde nevoilor celor care vizitează comunitatea Viscri, dar și pentru a pune în valoare bogăția culturală, care să genereze venituri sustenabile în comunitate”, a declarat Simion Crețu, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.
Proiectul cu titlul „Casa noastră Viscri – restaurare și conversie funcțională gospodărie săsească în spațiu comunitar public multifuncțional” este finanțat prin Prioritatea 7 – O Regiune cu turism sustenabil, Intervenția 7.1.1 – Conservarea, protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural UNESCO și de clasă A din cadrul Programului ”Regiunea Centru” 2021-2027. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 9.386.506,29 lei, din care suma de 8.612.365,06 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă, termenul estimat de finalizare a lucrărilor și încheierea proiectului fiind luna septembrie 2027.
După cum relevă documentația depusă, în ultimii ani în satul Viscri s-au mutat recent 17 familii tinere, din București, Cluj și Germania care locuiesc aici permanent și care contribuie activ la dezvoltarea „noii comunități” și la activitățile de revitalizare a patrimoniului.
Turiștii spun că în Viscri totul te invită la visare, la introspecție, la veșnicie, culori, forme, contururi, materiale, lumină, cald, calm.
Gospodăria nr. 140 va fi utilizată ca loc de socializare pentru membrii din comunitatea locală, unde aceștia vor putea participa la activități culturale, vor putea organiza sau celebra diverse evenimente importante în comunitate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.