Lifestyle

Doliu în familia Elwirei Petre

Doliu în familia Elwirei Petre

Familia Petre trece prin momente dificile. Tatăl dansatoarei s-a stins din viață. Vedeta a transmis un mesaj emoționant în memoria lui pe rețelele de socializare, unde a postat o fotografie emoționantă.

Într-un mesaj plin de tristețe și recunoștință, aceasta a transmis gândurile sale sincere către tatăl ei.

O să-mi lipsești atât de mult, tată”, a scris Elvira Petre. Alături de acest mesaj, Elwira a postat și o imagine cu tatăl său care i-a fost aproape în ziua nunții.

Colegele de breaslă și prietenii celebrei dansatoare nu au întârziat să își arate susținerea și compasiunea. Dana Rogoz și Elvira Deatcu au fost printre primele care i-au transmis condoleanțe, alăturându-se în suferința lor și aducând un omagiu memoriei tatălui Elvirei.

În ciuda faptului că ea a fost mereu în lumina reflectoarelor, părinții Elwirei Petre au putut fi văzuți foarte rar alături de fiica lor. De zeci de ani, aceștia locuiesc la mare distanță, dat fiind faptul că Elwira a ales să plece din Polonia.

Elwira și Mihai Petre au fost uniți de pasiunea pe care o au amândoi pentru dans. Cei doi s-au văzut pentru prima dată în anii ’90, în Moldova. 



Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button