Expres

Acțiune rutieră, astăzi, în Brașov (foto)

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov desfășoară azi, 9 iunie, o acțiune pe linie rutieră ce are ca scop prevenirea și combaterea abaterilor în ceea ce privește siguranța și legalitatea transportului public de persoane.


„În acest context, polițiștii rutieri verifică respectarea perioadelor de conducere, a pauzelor de odihnă de către conducătorii autovehiculelor de transport persoane, a documentelor necesare și obligatorii a fi deținute la bordul autovehiculelor, respectarea traseului și a graficului de circulație, cu opririle aferente, conform licenței de traseu existente.


De asemenea, polițiștii verifică în cadrul acțiunii și respectarea numărului maxim de locuri pe scaune, prevăzute în certificatul de înmatriculare al vehiculului, precum și alte încălcări ale normelor de siguranță rutieră.
Astfel, în urma controalelor, efectuate până la acest moment – ora 13.00, au fost verificate un număr de 246 de autovehicule, au fost legitimate un număr de 385 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate un număr de 47 sancțiuni contravenționale
“, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Polițiștii au retras 2 certificate de înmatriculare pentru defecțiunile tehnice constatate și au dispus imobilizarea unui vehicul. 
Reamintim că obiectivul acțiunilor de acest tip îl reprezintă siguranța cetățenilor, sens în care activitățile operative vor continua în următoarea perioadă“, a adăugat sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button