Expres

Pregătiri pentru redeschiderea Cetății Râșnov

Pregătiri pentru redeschiderea Cetății Râșnov

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.
Evenimente culturale, drumeții în natură, experiențe medievale la Cetate, povești despre case și oameni, școli de vară cu Toader Paleologu, competiții sportive, festivaluri, produse locale ș.a. Poți să vii iarna, primăvara, vara sau toamna, la Râșnov mereu e ceva de făcut.
Piața turistică globală este într-o continuă schimbare, competiția între destinații este foarte mare, iar călătorii apreciază din ce în ce mai mult experiențele locale autentice. Dezvoltarea unui turism durabil necesită atât satisfacerea așteptărilor vizitatorului și păstrarea patrimoniului, cât și a calității vieții localnicilor
”, spune Mihai Dragomir, reprezentantul Asociației Mioritics Râșnov.

Plecând de la aceste realități, Asociația Mioritics, Hands on History Norvegia și Primăria Râșnov au lucrat împreună timp de aproape doi ani în proiectul „Heritage Hub Râșnov”, cu scopul de-a pregăti la Râșnov un management profesionist pentru momentul redeschiderii cetății și pentru a dezvolta experiențe autentice bazate pe istoria locală și oamenii locului.
Așa au apărut pentru sezonul 2024 noi produse culturale care sunt la dispoziția turiștilor: drumețiile pe potecile Râșnovului cu povești din vremuri de demult, o piesă de teatru istoric inspirată din perioada anilor 1930 la Râșnov ce se va juca în fiecare lună pentru publicul larg, experiențe medievale în Grădina Cetății atât pentru copii, cât și pentru adulți, școli de vară despre cultura transilvăneană și universală în parteneriat cu Casa Paleologu și tururile de oraș „Râșnovul meu” despre case, oameni și întâmplări trăite.
Tot în acest context se dezvoltă Râșnov Creativ, un program prin care artiștii și producătorii locali din Râșnov beneficiază de mentorat, schimb de bune practici cu partenerii norvegieni și evenimente tematice de promovare și interacțiune cu publicul larg. Peste 20 de creatori locali s-au alăturat acestui program până în prezent, fiind puse în valoare atât spațiile publice (Grădina Cetății și Piața Unirii), cât și spații private. Anul acesta îi puteți întâlni pe acești creatori locali pe 22 iunie (Târgul de Sânziene), 20 iulie (Târgul de Sf. Ilie), 25 august (Sărbătoarea Recoltei) și 26 octombrie (Târgul de Sf. Dumitru).

La toate acestea se adaugă și o agendă culturală și sportivă cu peste 30 de evenimente mai mari si mai mici pe tot parcursul anului. Astfel de experiențe vor da valoare timpului liber al turiștilor și îi vor îmbogăți sufletește în timpul vacanțelor.

Aceste activități fac parte din proiectul Heritage Hub Râșnov (www.cetatea-rasnov.ro). Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea unui model de management strategic și durabil pentru Cetatea Râșnov, utilizând oportunitățile oferite de patrimoniul local material și imaterial în vederea dezvoltării experiențelor culturale și a mediului de afaceri local.

Asociația Mioritics este o organizație cu peste 20 ani de experiență în domeniul patrimoniului cultural, ecoturismului și educației. Organizația a fost distinsă în anul 2021 cu Ordinul Meritul Cultural în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la dezvoltarea culturală a țării noastre, pentru dăruirea pusă în procesul de educare prin cultură a publicului de toate vârstele, dovedind excelență la nivel național și internațional.
Hands on History AS este o organizație din Trondheim (Norvegia) ce oferă consultanță istorică pentru proiecte importante. Cel mai recent este producția National Geographic Vikings: The Rise and Fall care a fost nominalizată la Premiile Emmy 2023.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button