Expres

Concert de muzică clasică în Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea

Concert de muzică clasică în Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea

Turneul SoNoRo Conac ajunge în Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea pentru un concert care va avea loc miercuri, 15 mai 2024, de la ora 19:00. Concertul va fi susținut de muzicienii Răzvan Popovici (violă-foto 4), Alexandru Spînu (violă-foto 3) și Cristiana Mihart (pian-foto 2). În program, lucrări de Edward Elgar, Rebecca Clarke, Ernest Chausson, Frank Bridge, Gabriel Fauré, Fritz Kreisler, Béla Bartók și György Ligeti. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Ediția din acest an a turneului este intitulată „L’heure bleue”, titlul fiind inspirat de acel interval cu lumina albastră de la finalul zilei, în care predomină liniștea – un atribut esențial în spațiile de concerte.

Proiectul SoNoRo Conac a ajuns la ediția a XII-a și a reușit să pună pe harta culturală a României peste 120 de clădiri a căror istorie transcende timpul. Multe dintre aceste spații au fost consolidate în urma concertelor de muzică de cameră SoNoRo Conac – un gest prin care organizatorii și-au dorit să atragă atenția autorităților și localnicilor. Aceste clădiri au devenit ulterior spații pentru evenimente culturale și au fost redate comunităților și turiștilor.
SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.

„Sunt foarte fericit că avem ocazia de a susține primul concert de muzică clasică în Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea, de când acest spațiu a fost deschis publicului. De fapt, acest concert reprezintă împlinirea obiectivului SoNoRo Conac pe care l-am avut încă de la început – acela de a susține concerte în spații care aveau nevoie de consolidare și în locuri care meritau să fie restituite comunităților. Cu multă generozitate, regele Charles al III-lea și-a inclus casa în circuitul turistic din Transilvania, și acest fapt nu poate decât să ne bucure peste măsură!
Turneul își va continua drumul și vom ajunge în Casa Balș din Iași, în data de 20 mai.
Vă așteptăm, așadar, la concertele lunii mai și vă invităm să ne urmați și în ultima parte a turneului SoNoRo Conac din luna iunie!”, a declarat Răzvan Popovici, Directorul turneului SoNoRo Conac.

Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea este deschisă publicului anual în perioada aprilie – octombrie. Proprietatea tradițională săsească din satul Viscri, parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, găzduiește în șura reconvertită expoziția permanentă de artă și carte botanică Transylvania Florilegium, precum și o serie de expoziții temporare.
Accesul la concerte este liber, în baza invitației sau a rezevării locului. Mai multe detalii despre programul concertelor și a modalității de rezervare a locului sunt disponibile pe https://conac.sonoro.org/.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button