Expres

Junii din Șcheii Brașovului și Brașovechi și-au onorat înaintașii

Junii din Șcheii Brașovului și Brașovechi și-au onorat înaintașii

Duminica Floriilor are o semnificație aparte pentru Junii din Șcheii Brașovului și Brașovechi. Este ziua în care toate societățile (grupurile), mai puțin Junii Tineri, îi pomenesc la bisericile din Șchei – la „Sfântul Nicolae” și la Sf. Treime de pe Tocile – pe membrii și rudele „adormiți întru Domnul”. Fiecare grup strâns fonduri și produse alimentare, pentru ca datina creștină să fie respectată. Junii, cei mai mulți în costumele lor tradiționale și purtând steagurile cetelor, au adus la biserică mai multe tăvi cu colivă, colăcei și vin. După Liturghia de Florii, a fost oficiată slujba religioasă de parastas.
„Un element specific al slujbei de pomenire este faptul că fiecare societate de Juni vine cu propriul său pomelnic, scris pe un caiet vechi, iar în mod excepțional preoții nu citesc doar prenumele răposatului ci și numele. După pomenire, preotul binecuvântează și sfințește colivele mari, realizate din 12 kg de grâu, decorate cu simbolurile și inițialele grupurilor de Juni și coșurile cu bucate în care sunt căpețele, mere, nuci și o sticlă de vin”, consemnează specialiștii de la Muzeul de Etnografie Brașov.

Junii din Șcheii Brașovului și Brașovechi și-au onorat înaintașii | MyTex.ro
Junii din Șcheii Brașovului și Brașovechi și-au onorat înaintașii 27


Bucatele sfințite au fost împărțite celor prezenți în biserici. A urmat masa de parastas.
De altfel, Junii din Șchei și din Brașovechi au dedicat ziua de Florii pe de o parte celebrării marelui praznic prin participarea la liturghie, iar pe de altă parte, cinstirii și pomenirii junilor care au trecut la cele veșnice.
Junii Brașovecheni au făcut parastasul la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de pe strada Bisericii Române.
Preoţii parohi i-au felicitat pe juni pentru faptul că păstrează obiceiurile româneşti din vatra Braşovului şi că îşi respectă înaintaşii, pomenindu-i şi rugându-se pentru odihna lor veşnică.

Parastasul din Duminica Floriilor este a doua manifestare, după „ieșirea cu surla” de Buna Vestire, 25 martie, din obiceiul junilor brașoveni, ce reînvie o dată cu sosirea primăverii.
După noaptea de Înviere, din duminica Paștilor, Junii brașoveni își desfășoară cele mai multe dintre tradiții, în fiecare zi din Săptămâna Luminată, până în Duminica Tomii, când vor defila pe străzile Brașovului.

Sursa foto:

Articole asemănătoare

1-4, Facebook / Alexandra Ioana Crivineanu, George Scripcaru

5-6 arhivă myTEX.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button