Expres

Străzi din Brașov, pe jumătate private, pe un sfert asfaltate și cu trotuare / Primăria pregătește exproprieri

Străzi din Brașov, pe jumătate private, pe un sfert asfaltate și cu trotuare / Primăria pregătește exproprieri

Primăria Brașov a început un program amplu de reglementare a situației străzilor noi, în vederea începerii lucrărilor de extindere și modernizare carosabil, amenajare trotuare, instalare iluminat public și amenajare piste de biciclete.
O parte importantă dintre aceste străzi sunt utilizate de mulți ani, dar fie situația lor juridică nu este reglementată pe întreg traseul străzii, fie amenajările făcute nu respectă normativele în vigoare cu privire la dimensiunile carosabilului, existența trotuarelor și a iluminatului public.

Prima etapă vizează documentațiile pentru străzile din cartierul Tractorul cum ar fi: Nicolae Labiș, str. 1 Decembrie 1918, I.C. Brătianu, iar în perioada imediat următoare vor fi demarate procedurile și pentru cele din cartierele Noua, Bartolomeu Nord și Stupini.

„De prea mult timp ne confruntăm în zonele de dezvoltare imobiliară noi cu o situație inacceptabilă pentru un oraș ca Brașovul, străzi pe care locuiesc cetățeni de ani de zile care nu au rezolvată situația juridică, străzi asfaltate parțial sau care nu respectă normativele, nu au infrastructura necesară, fără trotuare sau iluminat public. Când am vrut să demarăm programul de modernizare a străzilor din Brașov am întâmpinat situații incredibile. Ca să vă dau un exemplu, str. Nicolae Labiș, din Tractorul, în prima parte este asfaltată și are trotuare, a doua parte nu are trotuare, iar ultima parte nu are nici asfalt, nici trotuare, iar terenul aferent străzii este privat. Sau un alt exemplu, strada IC Brătianu: noi lucrăm la un proiect de amenajare a unui pasaj peste calea ferată, care să lege cartierul Tractorul de b-dul Griviței, o alternativă la 13 Decembrie, dar legătura cu IC Brătianu se face pe un teren privat. Sau străzile din Bartolomeu Nord și Noua pe care am vrut să le modernizăm și, când am mers la fața locului, am văzut că erau parțial asfaltate, fără un proiect, astfel că geometria străzii nou modernizate nu era conform normativelor în vigoare. Anul ăsta vrem să rezolvăm tot ceea ce înseamnă partea de documentație, inclusiv exproprierile necesare, și să începem primele lucrări. Brașovenii trebuie să aibă orașul pe care îl merită”, a declarat primarul Allen Coliban.

Prima stradă pe care s-a finalizat elaborarea SF-ului și aprobarea lui de Consiliu Local este str. Nicolae Labiș. În această perioadă se pregătește etapa de expropriere, după care va fi demarată procedura de achiziție pentru proiectul tehnic și realizarea lucrărilor.

Se află în etapa de contractare a elaborării studiilor de fezabilitate, cu elemente de DALI, pentru străzile: Ștefan Baciu, I. Socec, 1 Decembrie 1918, George Bacovia, I.C. Brătianu, Ioan Popasu și Liviu Rebreanu. Proiectantul va trebui să vină cu soluții pentru extinderea străzilor existente, a trotuarelor – pe toată lungimea. Carosabilul și trotuarele vor fi realizate conform prevederilor PUZ/PUG. Se va asigura scurgerea apelor din precipitații de pe platforma străzii. Proiectantul o să propună soluția de realizare a scurgerii apelor. Se va realiza iluminatul public, iar amenajările spaţiilor verzi (unde este cazul).

Sunt în pregătire achizițiile pentru documentațiile necesare pentru străzile: Emanoil Bernfeld, Christian Pomarius, Ștefan Emilian, Aleea Adrian Păunescu, Cascadei, Dihamului, Mălinului, Pomiculturii, Popasului, Tismana, Parcul Verde, Aurel Marin, Dr. Liviu Câmpeanu și Augustin Bunea.

Pentru restul de 39 de străzi, municipalitatea este în faza de elaborare a documentației necesare în vederea lansării achizițiilor publice.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
ron
1 luna în urmă

Asta înseamnă”dezvoltare imobiliară” a la Scripcaru

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare