Familia Clejanilor și muzica lăutărească – în doliu

Familia Clejanilor este în doliu…

Familia Clejanilor este în doliu, după ce tatăl lăutarului Ioniță de la Clejani s-a stins din viață. Marin Manole avea 82 de ani. El a fost un faimos lăutar al anilor 70′-80, amintește click.ro. Acesta a făcut parte din Taraful Haiducilor – considerat unul dintre cele mai bune din lume, iar această formație lăutărească a stârnit interesul celor de la Hollywood – s-a numărat în distribuția filmului The Man Who Cried, în care au jucat Johnny Depp și Cristina Ricci.

În trecut, Ioniță a vorbit despre începutul poveștii de iubire cu Viorica, mărturisind că a fost dificil, deoarece nu a avut susținea părinților.

„Știi cum e la noi, mama și tata nu vor să pleci din casa lor. Se gândesc: «Am muncit să am atâtea camere… Stai aici cu noi! Avem casă mare. Trăim împreună». E mai bine să stai separat. Așa am considerat noi la vremea aceea. Am povestit mai devreme că, după studiile de la București, m-am întors la Clejani. M-am angajat la Clejani la CAP în 1990. Am dat un examen și am fost acceptat eu, având studii superioare.

Aveam o înțelegere cu președintele: Fac toate traseele cu mașina mea personală, dar pe mine sâmbăta și lunea mă lași în pace! Nu vin la serviciu. Sâmbăta veneam de la nuntă, lunea veneam de la nuntă. Eram liber și așa mi-a convenit. La un moment dat, nu mai mergea bine treaba la noi acasă. Viorica era o artistă, nu era o fată care să aibă grijă de animale. Mama își dorea ca ea să aibă grijă de animale. Nu era pentru noi asta. Ca să evităm discuția asta, am decis să ne mutăm. Dar unde să ne mutăm, că nu aveam bani, nu aveam nimic.

Mama nu mi-a dat nimic. Nici tata. Am luat de la un unchi de-al meu un reșou, o butelie și un aragaz cu două ochiuri. Mergeam la Bolintin și mâncam, că aveam mașină și permis. Primul meu vis a fost să am mașină și să-mi iau permis. Și aveam o Dacia 1300, cum era atunci. Mâncam la Bolintin, că era oraș și veneam acasă. Până ne-am pus și noi pe picioare, când am început să avem ce ne trebuie. Nici preș la ușă nu aveam. Am adus un zugrav să ne zugrăvească, îl chema Cocoș. Când a văzut în ce stadiu suntem, s-a dus și ne-a adus mâncare de la el de acasă”, a povestit Ioniță, într-un interviu viva.ro.