Timp liber

Eu sunt special

Eu sunt special

Banca de Cultură Apollonia din Brașov va fi astăzi gazda unui eveniment deosebit, dedicat Zilei Mondiale a Sindromului Down (celebrată în 21 martie). De fapt, este o suită de activități, organizate de profesorul psihopedagog Salomeea Panait, de la Asociația „Zâmbete și Suflete Curate”.

Alături de invitații mei, colegii de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Brașov, am pregătit un program captivant pentru a celebra diversitatea și talentul. De la ora 14:00 până la 16:00, copiii se vor bucura de activități ludice oferite de consilierii școlari, menite să stimuleze creativitatea și imaginația”, spune organizatoarea.

La ora 17.00 va fi vernisată expoziția foto intitulată „Eu sunt special”. Fotografiile din expoziție sunt realizate de tânărul talentat Dragoș Maxim, un adolescent cu sindrom Down, sub îndrumarea profesoarei Panait, care este și fotograf independent.

Aceste imagini surprind frumusețea și autenticitatea persoanelor cu sindrom Down și își propun să aducă în atenția publicului sensibilizarea și sprijinul pentru această comunitate. Copiii din vor susține un moment artistic de dans, iar pentru a completa atmosfera, vom avea plăcerea de a asculta un invitat artist special Laura Dinu, a cărei prezență o așteptăm cu nerăbdare. Prin organizarea acestui eveniment, ne dorim să promovăm conștientizarea și sprijinul pentru persoanele cu Sindrom Down, arătând că fiecare individ este special și valoros în propria sa manieră. Vă invităm să fiți alături de noi în această zi de sărbătoare și solidaritate”, mai spune Salomeea Panait.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button