Încă un weekend perfect pentru schi și snowboard în Poiana Brașov
Încă un weekend perfect pentru schi și snowboard în Poiana Brașov
Datorită condițiilor meteo din ultimele zile, se anunță un weekend perfect pentru iubitorii sporturilor de iarnă care să schieze sau să se dea cu placa pe pârtiile din partea superioară a masivului Postăvarul.
În ultimele zile a nins peste 10 cm în Poiana Brașov, iar temperaturile coborâte, -5 grade azi noapte în Postăvarul, au făcut ca pârtiile să fie, în această dimineață, perfecte.
Se schiază în condiții foarte bune pe toate pârtiile din partea superioară a masivului, respectiv Ruia, Drumul Roșu, Lupului și Doamnei. Stratul de zăpadă bătută ajunge la aproximativ 35 de cm, iar la stația inferioară a telescaunului Ruia, la 30 de cm.
Funcționează telegondola, telescaunul Ruia și teleschiul Ruia. Ultima urcare este la ora 16.00.
Le recomandăm celor care schiază să utilizeze telegondola la coborârea în Poiana Brașov, deoarece, în partea inferioară, nu mai există strat de zăpadă care să le asigure legătura cu Poiana Brașov.
Din această lună s-au redus și tarifele la transportul pe cablu: pentru utilizarea telegondolei se anulează 5 puncte, în loc de 6, iar la telescaunul Ruia sunt anulate 3 puncte în loc de 4.
Pentru achiziționarea ski-pass-urilor există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră). La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.
Lor li se adaugă și cele două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos, cu precizarea că prin intermediul automatelor nu se pot încărca opțiunile valabile pentru „Miercurea brașovenilor“.
Pentru recuperarea garanției de 20 lei plătită pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă.
Cei care doresc să își încarce ski-pass-urile o pot face și online, pe platforma www.skibv.ro, care oferă de asemenea și accesarea opțiunilor valabile pentru „Miercurea brașovenilor“.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.