Elevi cu tulburări de comportament, de la vârste tot mai mici
Elevi cu tulburări de comportament, de la vârste tot mai mici
Problema elevilor cu tulburări de comportament și a celor neglijați de părinți a fost tema discuțiilor purtate zilele trecute în cadrul întâlnirii organizate la Prefectura Brașov. La ședință au luat parte reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov (DGASPC), Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ)– Biroul Siguranță Școlară, Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) și ai Direcției de Asistență Socială (DAS) Brașov.
„Discuțiile s-au axat pe câteva cazuri ale unor elevi cu tulburări de comportament manifestate în instituțiile de învățământ pe care le frecventează. În aceste cazuri intervenția este în curs de desfășurare, la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, în colaborare cu reprezentanții Direcției Asistență Socială Brașov și a specialiștilor din alte instituții care intră în contact cu copiii. Vorbim despre activități de consiliere pentru părinți și copii, dar și de instituirea măsurii de protecție specială într-unul din cazuri. De asemenea, am abordat și câteva cazuri de copii neglijați, într-o măsură mai mică sau mai mare, de părinți, ceea ce se manifestă și prin faptul că acești elevi au o frecvență redusă la cursuri sau chiar nu vin la școală”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii, la finalul ședinței grupului de lucru constituit pentru gestionarea conflictelor din incinta unităților de învățământ preuniversitar din județul Brașov și a situațiilor în care elevii sunt neglijați de părinți, cu repercusiuni asupra activității școlare a acestor copii.
Un fapt îngrijorător constatat este că vârsta copiilor ce manifestă tulburări de comportament a scăzut.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Nu cred că este cazul să menționăm sintagma ,, tulburări de comportament,, , deoarece ele în fapt nu există, ci sunt doar consecințele abandonului și abuzurilor pe care le experimentează copiii din cauza părinților sau din cauza altor persoane. Nu… Citeşte mai mult »