After-school plătit de Primăria Brașov, pentru anumite categorii de elevi
After-school plătit de Primăria Brașov, pentru anumite categorii de elevi. Municipalitatea a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind programul „Școală după Școală” (after-school). Principalele prevederi sunt cele referitoare la acoperirea costurilor de către primărie pentru elevii beneficiari de burse sociale și valoarea costurilor zilnice, respectiv 40 de lei/zi/elev.
Una dintre principalele probleme cu care se confruntă brașovenii care au copii în învățământul primar și gimnazial este cea legată de imposibilitatea de a sta cu aceștia înainte sau după programul de învățământ, în condiția în care ambii părinți lucrează. O parte apelează la after-school-urile private, iar câteva unități de învățământ și-au organizat propriile programe ,,Școală după școală”.
Pentru a veni în sprijinul părinților brașoveni, dar și al unităților de învățământ care au posibilitatea și doresc să implementeze acest program, Municipalitatea a elaborat un proiect de regulament de sprijinire a acestui program la nivelul Brașovului, care presupune atât finanțarea costurilor pentru anumite categorii de elevi, dar și alocarea de fonduri pentru unitățile de învățământ care implementează acest program, bani care sunt recuperați, ulterior, de la beneficiarii programului, alții decât cei pentru care primăria acoperă costurile.
„Am pus în dezbatere publică proiectul de regulament pentru desfășurarea programului ,,Școală după școală” la nivelul unităților de învățământ din municipiul Brașov. Acest program se adresează elevilor din cursurile primar și gimnazial. Este un proiect prin care ne propunem să asigurăm un sprijin tuturor copiilor aflați în situații de risc social, acoperind integral costurile. Vorbim de aproximativ 2.500 de elevi, beneficiari de burse sociale.
În același timp, pentru a atrage cât mai multe școli în acest program, am gândit o schemă de sprijin financiar care să le permită școlilor să implementeze acest program. Primăria va aloca fondurile necesare derulării programului, iar ulterior va recupera sumele plătite de la cei care nu beneficiază de acest program în mod gratuit. În săptămânile următoare, brașovenii pot veni cu propuneri de îmbunătățire a acestui act normativ, astfel încât, în aprilie să putem veni cu proiectul în fața Consiliului Local”, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu.
Programul „Școala după Școală” nu poate fi organizat pe o perioadă de mai puţin de 12 ore/săptămână și include grupe cu maxim 12 elevi.
Activităţile sunt pregătite, organizate şi susţinute de cadrele didactice din învăţământul primar şi secundar, consilieri, profesori de sprijin, bibliotecari, logopezi, laboranţi, pedagogi, antrenori, mediatori şcolari, voluntari din şcoală, din instituţii şi organizaţii partenere abilitate, lucrători de tineret.
Costul zilnic pentru un elev, conform regulamentului este de 40 de lei, din care 15 lei reprezintă masa, iar 25 de lei costurile pentru activitățile de after-school. Aceste sume au fost stabilite în funcție de valoarea alocată de Guvern programului „Masă caldă”, iar în ceea ce privește activitatea de after-school, costurile au fost stabilite în urma unei analize făcute la nivelul mai multor unități de învățământ.
Brașovenii sunt invitați să vină cu propuneri de completare sau modificare a acestui proiect până în data de 11 martie, inclusiv, pe e-mail-ul infopublice@brasovcity.ro, pe site-ul primăriei sau prin intermediul Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.