Poliția Locală Brașov a dispus ridicarea a peste 170 de autoturisme parcate neregulamentar. Amenzi și pentru vânzarea primelor flori de primăvară
Polițiștii locali brașoveni au aplicat, în perioada 05-18 februarie, 1.134 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 418.217 lei.
Totodată, polițiștii locali au legitimat 2.442 de persoane și au preluat și soluționat 445 de sesizări telefonice, potrivit bilanțului făcut public. Cele mai multe apeluri au fost referitoare la autoturisme parcate/staționate neregulamentar pe domeniul public, ocuparea locurilor de parcare de reședință și tulburarea liniștii publice.
Lucrătorii structurilor de ordine publică din cadrul instituției au aplicat, în perioada de referință, 513 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 155.780 lei. De asemenea, polițiștii locali au solicitat sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului Public de Gestionare a Animalelor Brașov în vederea ridicării de pe domeniul public a 9 câini rasa metis și transportarea acestora la adăpostul din Stupini, Str. Merilor nr. 6.
„Pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, ale HCL nr. 251/2005R privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al sistemului de parcare din Municipiul Brașov, ale HCL nr. 152/2006R privind reglementarea staționării și parcării pe domeniul public al Municipiului Brașov a vehiculelor de transport marfă și călători și ale HCL nr. 468/2021 privind aprobarea Regulamentului de protecție a spațiilor verzi, de organizare, dezvoltare și întreținere a acestora pe teritoriul Municipiului Brașov, polițiștii locali din cadrul Biroului Trafic Rutier, Ridicări Auto au aplicat 619 de sancțiuni contravenționale, cu 1.473 puncte de penalizare, în cuantum de 261.437 lei.
De asemenea, au aplicat și 2 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 1.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991R pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Conform prevederilor HCL nr. 395/2017*R de aprobare a Regulamentului privind activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe raza teritorială a Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Brașov, polițiștii locali din cadrul structurii anterior menționate au dispus ridicarea, în perioada 05-18.02.2024, a 173 de autoturisme staționate/oprite neregulamentar. Alți 37 de conducători auto, care s-au prezentat la vehicul anterior inițierii operațiunii de ridicare a acestuia de către operatorul care asigură serviciul respectiv, au fost doar sancționați cu amendă și puncte penalizare, fără a mai achita taxele stipulate în actul normativ incident”, se detaliază în bilanț.
În perioada de referință, potrivit prevederilor HCL nr. 928/2022 privind adoptarea unor măsuri de administrare a locurilor publice din Municipiul Brașov, precum și de stabilire și sancționare a unor fapte ce constituie contravenții, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.