Iubirea, cântată în diverse feluri
Iubirea, cântată în diverse feluri
Ca în fiecare miercuri, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, este programat „Recitalul de la ora cinci”. Evenimentul muzical va fi susținut de soliștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu – soprană, Aurelia Florian – soprană, Silvia Micu – soprană, Anda Pop – soprană, Valentin Marele – bariton, Alin Anca – bas. Lioara Popa îi va acompania la pian. Prezentarea evenimentului va fi făcută de Simona Manole. Tema aleasă, iubirea, de artiștii noștri nu este una întâmplătoare, dat fiind că pe 14 februarie se celebrează Valentine’s Day.
Cei prezenți la recital vor putea asculta o paletă largă de genuri muzicale, de la arii de operă: „O mio babbino caro” din „Gianni Schicchi” de G. Puccini, „Deh vieni alla finestra” din „Don Giovanni” de W.A. Mozart, la lied-uri românești: „Din vise, dragi poeme” – Sabin Păutza, „Pasăre cu pene albastre” de Eugen Doga, până la piese din repertoriul liric universal: „Je te veux” – Erik Satie, „Somebody loves me” – George Gershwin sau „Les chemins de l’amour” – Francis Poulenc.
Intrarea se face pe bază de bilete care se achiziționează la sala de concert a muzeului, la preţul de 2 lei pentru elevi şi studenți, 8 lei pentru adulți şi 4 lei pentru pensionari.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.