Două localități din județ primesc finanțare de la Ministerul Dezvoltării
Două localități din județ primesc finanțare de la Ministerul Dezvoltării
132 de noi investiții în infrastructura rutieră și tehnico-edilitară primesc finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, ca urmare a semnării contractelor de către ministrul Adrian-Ioan Veștea și beneficiarii proiectelor.
„Continuăm semnarea contractelor de dezvoltare a infrastructurii locale, astfel încât toți cetățenii să beneficieze cât mai curând de condiții moderne de viață și de servicii publice de calitate, care să răspundă nevoilor de bază din comunități, fie că vorbim despre drumuri, alimentare cu apă, canalizare ori rețele de gaze”, a precizat Adrian Veștea.
Contractele, în valoare totală de 1.767.092.304,06 lei, vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, a stațiilor de pompare și a stațiilor de epurare, înființarea sau extinderea sistemelor de distribuție a gazelor naturale, precum și construirea sau modernizarea unor poduri și podețe.
Două contracte sunt pentru localități din județul Brașov. Primăria Voila a semnat un contract în valoare de 10.000.000 lei, pentru reabilitarea drumurilor din satele Dridif şi Voivodeni, dar şi pentru modernizarea unor podeţe şi a unui pod din satul Voila. Pentru modernizarea unor drumuri și străzi din Cristian, Primăria a primit 4.837.490,14 lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.