Pluguşorul, de la datină la kitsch (video)

Pluguşorul, de la datină la kitsch

Pluguşorul se înscrie printre obiceiurile complexe legate de Crăciun şi Anul Nou, fiind una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite datini româneşti, clasificată de specialişti drept o colindă agrară. De altfel, prin denumirea, conţinutul şi recuzita sa, el aminteşte mai curând de începutul anului agricol, asta deoarece şi anul civil era celebrat cândva la 1 martie. Aflăm din textele cântecului că „omătul s-­a luat/ Pământul -dezgheţat/ Şi noi la arat ne­-am luat”. Ovid Densuşianu găseşte o identitate între „Sărbătoarea Pluguşorului” din Comăna de Jos (Făgăraş), în 1 martie, şi Pluguşorul de Anul Nou care începe prin îndemnul „Să ieşim cu plugul în brazdă”. Nu întâmplător, pe unele dintre ouăle de Paşti este încondeiat fierul de plug. Această confuzie între Anul Nou şi 1 martie explică şi de ce, la Anul Nou, se poartă mielul, botezat Vasilică, deoarece în 1 ianuarie, calendarul liturgic l­-a aşezat pe Sf. Vasile cel Mare.
Popularitatea obiceiului de „mers cu Pluguşorul”, la sate, este confirmată de faptul că la datină participă toată suflarea, fără deosebire de vârstă, cunoscându-­se şi „plugul mic” (pentru copii). Ca spaţiu temporal, obiceiul acoperă nu numai perioada Anului Nou (31 decembrie și 1 ianuarie), ci, tocmai ca dovadă a vechimii, în care calendarul era fluctuant, ci şi a Crăciunului.

Textul reuneşte elemente de doină, basm, colindă şi descântec

Cu privire la vechimea lui, părerile specialiştilor sunt împărţite. Al. Odobescu îl crede inventat de vechii romani, motivat de faptul că la slavi nu se cunoaşte acest obicei, iar în unele sate din ţara noastră se aruncă în biserică sau prin case grâu, pe care îl curăţă gospodinele abia după câteva zile. Afirmaţia este susţinută şi de faptul că terminologia lingvistică agrară este de origine latină: (campus, arare, in­jugare, bovis, seminare, semintia, herba, spicum, area/arie, granum ş.a.). Tot pentru străvechime pledează cântul al XVIII-­lea din Iliada lui Homer, transferat spre noi tot prin romani, unde se găseau elemente prezente în Pluguşor. El se dovedeşte o epopee a grâului, şi nu a porumbului, adus mult mai târziu. Chiar personajele invocate în text sunt de natură istorică: Sfântul Vasile cel Mare, Irod (din repertoriul biblic), Alexandru Macedon, Traian, iar ultimul este atribuit de unii cercetători patriotismului livresc din perioada paşoptistă, mai ales lui Vasile Alecsandri. Pentru vechime mai pledează conotaţiile comune cu celelalte specii şi ritualuri folclorice: doina (confirmată de frecvenţa elementelor din natură); basmul, prin prezenţa lui Făt-­Frumos sau a lui Sfarmă­-Piatră în text; cu oraţia de nuntă şi mai ales cu colinda, alături de practicile precreştine găsindu­-se mărturii pur creştine: „Am venit la dumneavoastră/Să vă urăm de sărbători/Naşterea lui Hristos sfânt/Care S-­a născut pe pământ”.
Pluguşorul are şi trăsături comune cu descântecul (în unele sate se ară cu plugul în jurul casei să se alunge molimele).

Obiceiul are o recuzită foarte bogată

„Pluguşor” este şi denumirea populară pentru constelaţia Ursa Mică (Carul Mic). Celelalte denumiri zonale ale Pluguşorului se referă la recuzita caracteristică (Plugul Mare, Pluguşor, Plugureţ, Plugurel, Cu Buhaiul, Cu Toba, Cu Doba, Cu Clopoţelul, Cu Bicele), la vitele şi îndemnul vitelor la arat (Cu Boii, Cu Hăi­Hăi, Cu Hăitura), la funcţia dominant augurală (Cu Uratul, Cu Urătura). Pluguşorul poate fi practicat în Ajunul Anului Nou, adică în ziua de 31 decembrie, în seara şi în noaptea de Revelion, în ziua de An Nou şi uneori, pe 30 decembrie. Ceata Pluguşorului, numită Cârd, Partie, Tală, Bandă, este alcătuită din copii ­ fără recuzita obişnuită a obiceiului sau care poartă cu ei un plug în miniatură ori, uneori, simbolul fitomorf al acestuia, o ramură bifurcată de măr , şi din flăcăi şi oameni însuraţi, care colindau altădată cu un plug autentic. Sunt atestate şi cete mixte în componenţa cărora intrau fete, femei şi chiar oameni în vârstă. Spre deosebire de cetele de colindători, bine ierarhizaţi şi cu atribuţii precise repartizate pe membrii cetei, în obiceiul Pluguşorului apar puţine funcţii care se pot schimba în interiorul grupului. În unele cete apar, totuşi funcţii şi roluri distincte: plugarul, care ţinea de coarnele plugului, mânătorul, care purta traista cu darurile primite, urătorii, care declamau urătura şi altele.
Recuzita, foarte bogată, are funcţii şi semnificaţii variate: unelte şi animale folosite la arat şi semănat: plugul, biciul, boii, straiţa cu sămânţa de grâu; instrumente de produs zgomote pentru alungarea spiritelor malefice şi purificarea spaţiului: căldări sparte, puşcoaie, pârâitoare, clopote, tălăngi, buhaie şi, mai recent, tobe; instrumente de cântat: fluiere, vioară, cobză, trişcă, acordeon, flaut. Urarea declamată, fără melodie, este însoţită de acte rituale şi practici simbolice: tragerea brazdei de plug în curtea gospodarului, însoţită sau nu de semănat, pantomima gesturilor şi ritmurilor muncilor agricole etc.
Textele agrare de Pluguşor, unele variante cu peste 400 de versuri, narează drumul pentru obţinerea pâinii, etapă cu etapă, ca într-­un tratat de agrotehnică: pregătirea uneltelor de muncă, aratul, semănatul, seceratul, îmblătitul (treieratul), măcinatul şi prepararea pâinii.

În oraşe, Pluguşorul a devenit prilej de „ban cinstit”

Fiecare perioadă istorică de traversare este receptată de acest obicei prin elemente de conţinut. Chiar dacă, din acest punct de vedere, textul diferă de la o zonă la alta, chiar de la un sat la altul, sub raport estetic, există o proporţie comună. Textele au aceleaşi formule introductive, mediane şi finale, deci o simetrie compoziţională. Formula de început (de obicei „aho! aho!”) îndeamnă la popas de gândire, de pregătire parcă pentru a verifica totul înainte de muncă, dar şi o atenţionare pentru ascultători pentru ca aceştia să poată reţine tot conţinutul. Formulele de început (variate şi ele) au ceva de basm, din baladă, având darul de a ne introduce în atmosferă (ex. „Mai cu bine, mai cu rău/Am venit de Anul Nou/Dacă nu vă supărăm/ Ne daţi voie să urăm” sau „Asta-­i sara de pe urmă/Vin plugarii de vă ură/Şi vă zic întru mulţi ani/Sltaraşul plin cu bani/Ocoalele cu juncani/Hambarele pline cu grâne/Mese pline cu pâne”). În formulele mediane găsim pretexte de pauze, de obicei sub imperiul glumei, de natura: „Tot mai daţi cu gurile/C­-am uitat minciunile” sau „Dediţei şi clopoţei/Încă o roată, măi flăcăi!” , ultimul pledând pentru perioada primăvăratică a obiceiului. Formulele finale conţin de obicei un text de rămas bun, nu fără a solicita gazdei să ofere daruri sau a atenţiona despre timpul presant, cât şi de faptul că urătorii mai au mult drum de parcurs.
Treptat, textele vechi de Pluguşor, cu referire directă la arat şi la alte activităţi agrare, au fost invadate şi înlocuite, parţial, de texte comice şi fără valoare estetică, privind realitatea cotidiană. În mediul rural, la cetele de Pluguşor s­-au asociat mascaţii de Anul Nou, transformându-­l într-­un ceremonial sincretic, în care se regăseau amalgamate numeroase genuri ale creaţiei populare. Darurile obţinute pentru colindătorii de Pluguşor, roadele pomilor fructiferi (mere, nuci, pere) şi holdelor de grâu (colacii), au fost înlocuite de bani. Ca să nu mai spunem că din costume, recuzită şi texte nu a mai rămas aproape nimic, Pluguşorul devenind în oraşe o mare hărmălaie făcută prin cartiere de o ceată de inşi dornici de „un ban cinstit” sau un ceremonial smuls din mediul „natural”, bun doar de reprezentat pe scenă.
Totuşi, mai există voci inocente de copii care să vă întrebe: „Primiţi cu Pluguşorul?”

PLUGUŞORUL

„Aho, aho, copii şi fraţi,

Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-­alăturaţi
Şi cuvântul mi­-ascultaţi.

Ia mai mânaţi, măi, hăi, hăi…

S-­a sculat mai an,
Bădica Traian
Şi­-a-­ncălecat pe­-un cal învăţat,
Cu şaua de aur,
Cu nume de Graur;
Cu frâu de mătase,
Împletit în şase,
Cât viţa de groasă.
El în scări s-­a ridicat,
Peste câmpuri s­-a uitat,
Să aleagă un loc curat,
De arat şi semănat.

Şi­-a pornit -joi,
Cu un plug cu doisprezece boi.
Boi bourei,
În coadă codălbei,
În frunte ţintăţei,

Ia mai mânaţi, măi, flăcăi, hăi, hăi…

La lună, la săptămână,
Îşi umple cu aur mâna
Şi el vru să vadă
De-­i dete Dumnezeu roadă,
Era-­n spic cât vrabia,
Era-­n bob cât trestia,

Ia mai mânaţi, măi, hăi, hăi…

Traian iute s-­a întors
Şi din grajd alt cal a scos,
Un alt cal mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian,
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
De nu-­l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce dă sporul la fugit.
Traian iute­-a-­ncălicat,
La Ţinchin a apucat
Şi oţel a cumpărat,
Ca să facă seceri mari,
Pentru secerători tari,
Şi­-altele mai mititele,
Pentru fete ocheşele
Şi neveste tinerele.

De urat am mai ura
Dar mă tem că va-­nsera
Pe aici, pe la dumneavoastră,
Departe de casa noastră,
Şi ne­-aşteaptă şi alte case,
Cu bucate mai gustoase,
Cu pâine caldă pufoasă,
Cu vinul de viţă­ aleasă,
Cu cotnar de Drăgăşani,

La anul şi la mulţi ani!”