Solstițiul de iarnă 2023. Superstiții în cea mai lungă noapte din an

Solstițiul de iarnă 2023. Superstiții în cea mai lungă noapte din an

Solstiţiul de iarnă reprezintă momentul începutului iernii astronomice. Multe tradiţii, cu origini străvechi, sunt legate de această perioadă.
Conform specialiştilor de la Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstiţiului de iarnă, care este, anul acesta, pe 22 decembrie, la ora 5.27. El este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui. La solstițiul din decembrie, care marchează punctul cel mai sudic al călătoriei sale, se oprește din nou pentru a-și începe călătoria înapoi spre nord. Așa au primit solstițiile numele lor: termenul provine de la cuvintele latinești „sol” și „sistere”, care înseamnă „Soare” și „a sta pe loc”.
Cea mai scurtă zi a anului este în mod obișnuit asociată cu cel mai târziu răsărit și cel mai devreme apus al anului.
„În consecinţă, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute (pentru Bucureşti). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice”, explică astronomii.

Data solstițiului variază

Momentul solstiţiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător, mai spun specialiştii. 
Solstițiile din 21 sau 22 decembrie au loc mai des decât cele din 20 și 23 decembrie. Ultimul solstițiu din 23 decembrie a fost în 1903, iar următorul va fi în 2303. Solstițiul din 20 decembrie este, de asemenea, rar, următorul fiind în 2080.
Solstițiul va mai fi pe data de 22 peste patru ani.

Mitologiile vorbesc despre monștri ce fură Soarele

Solstiţiul de iarnă este considerat momentul luptei între lumină şi întuneric, între bine şi rău sau între viaţă şi moarte. Din această zi, lumina biruieşte întunericul, iar zilele calendaristice devin tot mai lungi, nopţile scurtându-se proporţional.
Tradițiile culturale din întreaga emisferă nordică presupun de multe ori povești lângă foc despre monștri mitici care fură Soarele, fac farse sau încearcă să mănânce oamenii nefericiți în întuneric.
Dar uneori, poveștile despre solstițiu se referă și la ființe mai blânde care ne ajută în timpul anotimpului cel mai sărăcăcios.
În mitologia finlandeză, se spune că Louhi, „zeița vrăjitoare a Nordului”, a răpit Soarele și Luna și i-a ținut captivi într-o munte, provocând întunericul iernii.
Popoarele Yupik, indigene ale Arcticului, povestesc despre Kogukhpak, monștri subterani cu corpuri bombate și picioare asemănătoare cu cele ale broaștelor, care puteau fi omorâți doar de lumina solară.
În solstițiul de iarnă, Kogukhpak ieșeau să vâneze, iar cadavrele mamuților se spunea că sunt corpurile celor care au stat prea mult afară și au murit când soarele s-a întors.
În mitologia greacă, Kallikantzaros erau creaturi mici, furioase, asemănătoare cu gnomii, care trăiau sub pământ și încercau să taie arborele vieții. La fel ca și Kogukhpak, puteau fi uciși doar de lumina soarelui și ieșeau în timpul solstițiului să facă ravagii în case și sate.
Se spunea că nu erau foarte deștepți și nu puteau număra mai mult de trei, așa că sătenii puneau strecurători pentru a-i alunga. Kallikantzaros încercau să numere găurile din strecurătoare până la răsărit și apoi trebuiau să se întoarcă sub pământ înainte să poată provoca vreo nelegiuire.
În timpul solstițiului de iarnă existau și povești despre ființe mai blânde, iar o varietate de zei și zeițe erau venerați, cum ar fi Tonantzin în Mexic, Cailleach Bheru în Scoția sau Horus în Egipt.
Solstițiul de iarnă a fost, de asemenea, sărbătorit pentru regenerarea sau renașterea Pământului, iar zeița scandinavă Beiwe este asociată cu sănătatea și fertilitatea.
Se credea că ea călătorea prin cerul nopții într-o structură făcută din oase de ren cu fiica ei, Beiwe-Neia, pentru a aduce înapoi vegetația cu care se hrăneau renii. Din acest motiv, era venerată în această perioadă a anului.

Petreceri și procesiuni

Populațiile din vechime țineau multe sărbători în preajma solstițiului, chiar dacă nu aveau așa de multe cunoștințe de astronomie.
Erau procesiuni în locurile considerate sacre, se țineau festinuri cu mâncare, băutură. Oamenii sărbătoreau faptul că ziua începea să crească, mai ales după luni întregi de frig și de întuneric, în condițiile în care era scump să iluminezi casele cu lumânări sau opaițe. Aceste sărbători erau un mod grozav de a rupe monotonia hibernală.
Cultul Soarelui era extrem de important pentru oamenii din vechime.
Celții țineau ospețe uriașe cu mâncare, băutură și focuri întreținute prin arderea multor trunchiuri de copac, în cinstea faptului că zilele începeau să devină tot mai lungi, după solstițiu.

Renașterea Soarelui devine sărbătoarea Nașterii Domnului

Pentru daci, solstiţiul de iarnă reprezenta o luptă între lumină şi întuneric, iar ei participau la luptă de partea luminii. Tot cu ocazia solstiţiului de iarnă, dacii sacrificau porcul, eveniment urmat de o mare sărbătoare. Timp de cinci zile, 17-23 decembrie, la romani erau sărbătorite Saturnaliile – zile de sărbătoare în onoarea zeului Saturn. Pentru vechile civilizaţii, ziua solstiţiului era ziua naşterii zeilor, când zilele începeau să se lungească, iar omul era binecuvântat prin renaşterea naturii. În calendarele romane, ziua de 25 decembrie era indicată drept ziua naşterii Soarelui, ajuns în imperiul roman prin pătrunderea Mithraismului oriental. Creştinismul a adoptat această zi, considerându-o ziua naşterii Fiului lui Dumnezeu în ieslea din Betleem. „Dintre toate acestea, Sărbătoarea Crăciunului, coborând din tradiţiile păgâne ale Cultului Soarelui sau al zeului Mitra şi constând din eforturile de acompaniere a zeităţii solare aflate în dificultate, în cea mai lungă noapte de peste an, prin arderea neîntreruptă a unei buturugi – „Crăciun” – în sobă, însoţită de incantaţii şi rugăciuni pentru renaşterea astrului solar, s-a transformat în cea mai mare sărbătoare religioasă a anului, dedicată Naşterii lui Iisus Hristos”, spune profesorul Corneliu Bucur, citat de Adevărul.

Parade cu măști

Pe lângă tradiţia arderii unei buturugi sau a unui brad în cea mai lungă noapte din an, există și alte obiceiuri. „Pentru a sărbători solstiţiul de iarnă, românii organizează defilări de măşti în cadrul cărora se deghizează în animale (precum ursul, capra, cerbul, calul, care au o însemnătate simbolică în folclorul tradiţional) şi dansează. Bărbaţii, îmbrăcaţi în piei de animale şi cu măşti, acompaniaţi de oameni îmbrăcaţi în costume populare, străbat principalele drumuri din sate prezentând, prin dans şi muzică, ritualuri precreştine transformate în adevărate spectacole teatrale”, spun specialiştii Institutului Cultural Român, citați de aceeași sursă.
În vechime, exista şi obiceiul ca în noaptea solstiţiului de iarnă oamenii să urce pe un deal, având în mână torţe aprinse. Aşa întâmpinau răsăritul soarelui, iar momentul se transforma într-o petrecere în jurul focului. De asemenea, oamenii cred că în această zi nu este bine să fii singur, de aceea trebuie să te îngrijeşti să ai pe cineva alături de tine pentru a trece cu bine peste noaptea cea mai lungă.