112

Autoturism lovit de trenul Brașov – București

Un autoturism a fost lovit de trenul Brașov – București…

Trenul Regio Brașov-București a lovit o mașină, în jurul orei 12.00, la trecerea la nivel cu calea ferată din Poiana Țapului (jud. Prahova). În autoturism se aflau doi adulți și un minor. Din fericire, nu au fost înregistrate decese.
Trenul a oprit la circa 500 de metri de la locul incidentului. Potrivit stirileprotv.ro, mașina implicată stătea regulamentar la barieră, când a fost lovită din spate de un alt autovehicul. 


Victimele au fost extrase și preluate de către echipajele medicale aflate la fața locului: bărbat aproximativ 56 ani, femeie aproximativ 76 ani și copil aproximativ 12 ani, toți cu politraumatisme.


Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sinaia intervin în aceste momente pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor, descarcerarea și acordarea primului ajutor medical în cazul producerii unui accident feroviar în Busteni.
La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, precum și ambulanțe SAJ, în sprijin.
Din primele informații primite de la fața locului, în eveniment a fost implicat un autoturism la bordul căruia se afla 3 persoane (un minor), încarcerați, cu diferite traumatisme, insa conștienți. Se acționează pentru extragerea victimelor. Misiune în desfășurare
”, a transmis ISU Prahova. Circulația feroviară este blocată. Sursa foto: observatorulph.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button