Expres

Protecția Consumatorilor, controale în 350 de magazine Auchan și Penny / Amenzi de peste 6 milioane de lei

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi însumând 6,3 milioane de lei, după verificarea a 350 de magazine Auchan şi Penny. În urma controalelor, au fost închise diferite zone din 45 de magazine, printre neregulile găsite fiind produse expirate, mizerie şi prezenţa gândacilor.

„Zilele trecute am finalizat o acțiune de control a 350 de magazine, parte a lanțurilor de retail Auchan și Penny, din întreaga țară. Așa cum și mica băcănie de cartier trebuie să respecte consumatorii și legea, așa și aceste băcănii gigantice trebuie să o facă, indiferent de cui aparțin și ce cifră de afaceri au.
-S-au aplicat amenzi contravenționale în valoare de circa 6,3 milioane lei și 108 avertismente.
S-a dispus:

  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de aproximativ 230.000 lei;
  • oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 45 magazine;
  • propunerea unor decizii de încetare a practicilor comerciale înșelătoare;
  • s-a propus închiderea temporară, pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 4 unități;
  • s-a propus închiderea temporară, pentru o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni, pentru 1 unitate.
    Vă urez zi bună și NU UITAȚI SĂ NE SCRIEȚI! Mai devreme sau mai târziu vom fi acolo, unde situația o impune”, a scris preșecdintele ANPC, Horia Constantinescu, pe contul său de Facebook.

Potrivit unui comunicat al ANPC, printre cele mai importante nereguli găsite în urma controlului au fost: folosirea unor vitrine frigorifice şi camere de frig deteriorate, cu zone extinse cu rugină, vopsea exfoliată, ventilaţie neigienizată, cu depuneri de praf, impurităţi în strat grosier, prezenţa de lichide scurse, resturi alimentare; comercializarea unor produse alimentare congelate cu depuneri masive de gheaţă pe produs sau cu arsuri de congelare; comercializarea unor fructe şi legume cu modificări organoleptice, lovituri mecanice, deshidratări; comercializarea unor produse alimentare în afara datei limite de consum recomandată de producător; comercializarea unor produse alimentare care nu se încadrau în cantitatea netă declarată pe ambalaj.

De asemenea, comisarii ANPC au constatat folosirea unor spaţii de depozitare cu paviment neigienizat, cu impurităţi şi resturi de ambalaje; prezenţa, în spaţiul de depozitare, a insectelor vii (gândaci); neafişarea listei de ingrediente, valoarea nutriţională a acestora şi alergeni, la produsele de patiserie; comercializarea unor produse cu ambalaj depreciat; comercializarea unor pachete de produse (ex: 8 bucăţi la preţ de 6), iar din calculele efectuate, s-a constatat ca informaţia este înşelătoare; existenţa pavimentului atât în zona de comercializare, cât şi în depozit neigienizat, cu murdărie, resturi de la produse alimentare/ambalaje, depuneri masive de praf; folosirea unor cuptoare de panificaţie cu igienizare precară, cu depuneri masive de resturi alimentare arse; neafişarea originii cărnii la locul de vânzare.

Alte abateri constatate de comisarii ANPC au fost: comercializarea unor produse obţinute în unitatea proprie de carmangerie care nu respectau prevederile europene cu privire la afişarea listei de ingrediente, a procentului de grăsime şi raportul colagen-proteină; lipsa acordului de congelare în sistem lent a cărnii, conform autorizaţiei veterinare; nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea produselor alimentare, conform indicaţiilor producătorului; diferenţe de preţ între preţul existent la raft faţă de cel de la casa de marcat; comercializarea unor citrice fără informaţii privind interdicţia de consum al cojii tratate; lipsa afişării preţului produselor; comercializarea unor produse fără traducere în limba română a etichetei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button