Expres

Voluntari ai Salvamont Brașov, participanți la un exercițiu de salvare din peșteră

Doi voluntari ai Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo (SPJSS) Brașov au participat, zilele trecute, la un exercițiu regional de salvări din peșteră, în munții Pădurea Craiului. Exercițiul a fost organizat de Departamentul Tehnic al Salvaspeo România.

„Peste 90 de salvatori speologi au fost împărțiți în două echipe, care au acționat în avenul Dorina (100 metri adâncime), din apropierea satului Zece Hotare, județul Bihor și în avenul Berni (65 metri adâncime), din apropierea comunei Roșia, județul Bihor. În fiecare din cele două avene, scenariile exercițiilor au pornit de la producerea unor accidente cu speologi, în zonele adânci ale cavităților. Echipele de asistență a victimelor au ajuns la locurile accidentelor, au evaluat starea acestora și au acordat primul ajutor, cu instalarea unor puncte calde.


Exercițiile pentru evacuarea victimelor au fost organizate de consilieri tehnici Salvaspeo România și coordonate prin sistem de telefonie pe fir, din punctele de comandă instalate la suprafață. Salvatorii participanți au fost împărțiți pe echipe, iar fiecare echipă a fost repartizată pentru instalarea sistemelor de corzi necesare ca targa cu victima să poată fi evacuată în condiții de siguranță, pe sectoarele verticale, cu obstacole”
, au explicat reprezentanții Salvamont Brașov.


„Începutul acțiunii de evacuare a fost ordonat din punctul de comandă, în momentul în care toate echipele repartizate pe traseul de evacuare au terminat de instalat și verificat sistemele de corzi.
Voluntarii SPJSS Brașov au acționat în avenul Berni, pentru evacuarea victimei pe o verticală, un plan înclinat și o tiroliană”
, au adăugat ei.


Din luna octombrie, în cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov a fost creat Compartimentul Operativ de Salvare din Mediul Subteran Speologic, cu atribuții de coordonare și supraveghere a activităților de salvare din mediul subteran speologic. În județul Brașov sunt cunoscute și explorate, în prezent, aproximativ 600 de peșteri, avene și canioane.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button