Moșii de toamnă – ce se face și ce nu în această zi

Moșii de toamnă – ce se face și ce nu în această zi

Biserica Ortodoxă a rânduit în acest an ca sâmbătă, 4 noiembrie, să se facă pomenirea morților, cunoscută și sub denumirea de Moșii de toamnă. În această zi se oficiază Sfânta Liturghie, urmată apoi de slujba parastasului, atât în biserici, cât și în cimitire.

Sfinții Părinți au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiți, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepții adormiți. Pe de altă parte, sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii Mântuitorului Hristos.

Atât la țară cât și la oraș, gospodinele pregătesc colivă, colaci și bucate și le duc la biserică, pentru a fi sfințite și apoi date de pomană de sufletul celor „adormiți în nădejdea Învierii”, „adormiți între Domnul”, pentru un creștin neexistând expresia „trecuți în neființă”. Biserica îi numește pe cei trecuți în viață de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existență în alt mod de existență. Hristos îi va dărui cuvântului „adormit” înțelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Toate alimentele oferite se spune că se dau de fapt celor adormiți, de aceea se dă de pomană de obicei ceea ce le plăcea să mănânce și să bea. Împreună cu pomenile, se scrie și un pomelnic, unde se trec numele celor adormiți din familie. Există obiceiul să se ofere și farfurii (cu totul) pline cu mâncare, preferabil caldă, fiindcă este bine să iasă „aburi”. Pe vremuri, la țară se dădeau de pomană străchini frumoase de lut, acoperite de prosoape țesute în casă de mâna gospodinei.
Tot potrivit tradiției, când cineva primeşte ceva slujit la Biserică sau acasă, el spune, pentru cel mort/cei morți: „Dumnezeu să-l/să-i/să ierte!” sau „Bogdaproste!” (din slavonă, însemnând același lucru).

Nu îi plângem, ne rugăm pentru ei

Moșii de iarnă nu sunt o zi în care să ne plângem morții, ci o zi în care îi pomenim și le arătăm că nu i-am uitat. Aceasta este în esență pomenirea morților, conștiința că pe de-o parte avem obligația să nu-i uităm, să-i amintim sau să-i pomenim, iar pe altă parte conștiința că ei de acolo de unde sunt veghează asupra noastră. „Rugăciunea pentru cei morți este expresia fundamentală a Bisericii ca iubire. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim și facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei in Hristos, Care este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruință asupra înstrăinării și lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferență între cei vii și cei morți. El este Viața si această Viață este lumina omului. Iubindu-l pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii si motivația pentru care se săvârșesc rugăciuni pentru cei adormiți”, spunea marele teolog convertit la Ortodoxie Alexandre Schmemann.
Ținând seama că nu știm unde se află cei morți, ne rugăm atât pentru cei din iad, cât și pentru cei din răi.

Rugăciunea pentru cei adormiți

Există și o rugăciune pentru cei adormiți, conform doxologia.ro, care se rostește oricând, nu doar în această sâmbătă.

„Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.
Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.
Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!”.

20 de zile de Moși

Simion Florea Marian menționa în lucrarea „Trilogia vieții” că pe tot parcursul anului în spațiul românesc există 20 de zile de Moși. Cuvântul „moși” vine de la „strămoși” și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul  „moși” sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei. Cele mai cunoscute zile de Moși: „Moșii de primăvară” (de Măcinici – 9 martie),  „Moșii de vară” (sâmbăta dinaintea Rusaliilor – 49 de zile de la Înviere), „Moșii de toamnă” (în prima sâmbătă din luna noiembrie sau ultima lună din octombrie),  „Moșii de iarnă” (sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne – cu o săptămână înainte de intrarea în Postul Paștilor).

Obiceiuri și superstiții

În popor, în unele zone, încă există credinţa că la Moşii de toamnă sufletele morţilor coboară pe pământ, de aceea se dă de pomană mâncare gătită. Aşa cum la Moşii de vară s-au păstrat din bătrâni o serie de superstiţii pentru liniştea răposaţilor, şi la cei de toamnă se respectă datinile populare. În această perioadă nu se circulă noaptea, pentru că sufletele morţilor colindă neîncetat. Cel mai periculos este să mergi în noaptea din ajun şi de Moși, când sufletele se întorc la morminte şi aşteaptă să meargă la cer. Tot de Moşi, gospodinele nu dau cu mătura ca să nu ridice praful în ochii răposaţilor, nu spală şi nu aruncă gunoiul ca să nu ajungă în mâncarea morţilor. Nu este bine să faci vizite în ziua Moşilor, decât dacă mergi să dai alimente de pomană. De asemenea, tradiția spune că nu trebuie să ieși din biserică înainte de terminarea Sfintei Liturghii. De fapt, nu doar tradiția spune asta, un creștin care înțelege profunzimea slujbei știe de ce nu trebuie să plece înainte de final.