Noul manager al Maternității Brașov a intrat oficial în pâine
Noul manager al Maternității Brașov a intrat oficial în pâine.
Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie (Maternitatea) „Dr. I. A. Sbârcea” Braşov are un nou manager, în persoana economistului Constantin-Ciprian Carapcea, cel care din anul 2015 a ocupat postul de director financiar contabil al acestui spital.
Noul manager și-a preluat oficial atribuțiile de conducere pentru următorii patru ani, odată cu semnarea contractului de management încheiat cu Consiliul Județean.
Constantin-Ciprian Carapcea a promovat concursul pentru ocuparea funcţiei de manager al Maternităţii braşovene, care a avut loc la începutul acestei luni.
„Standardul managerial este unul foarte înalt la Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. I.A. Sbârcea», care a devenit în ultimii ani un exemplu la nivel naţional pentru serviciile medicale de înaltă performanţă ce rivalizează cu cele asigurate de unităţile spitaliceşti private. Am încredere că domnul manager va putea menţine la cote înalte ştacheta performanţei profesionale şi va reuşi să ducă la bun sfârşit proiectele investiţionale pe care le avem în implementare pe partea de modernizare şi eficientizare energetică, dar şi în ceea ce priveşte dotările cu echipamente şi aparatură medicală”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Todorică Şerban.
De profesie economist, cu experienţă în gestionarea domeniului sanitar încă din anul 1999, Constantin-Ciprian Carapcea a absolvit în anul 2018 programul de perfecţionare „Management spitalicesc” la Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar.
„Sunt onorat pentru încrederea acordată, mulţumesc pentru oportunitatea de a manageria unul dintre cele mai importante spitale din judeţul Braşov şi chiar din regiune, şi am încredere că împreună cu echipa de conducere şi cu sprijinul tuturor colegilor care lucrează în cadrul Maternităţii voi putea realiza criteriile de performanţă pe care mi le-am asumat prin acest contract”, a spus noul manager.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.