Expres

Despre pericolul drogurilor, în școlile brașovene

Despre pericolul drogurilor, în școlile brașovene

Prefectul judeţului Braşov, Cătălin Văsii, a participat marţi la deschiderea primului modul din acest an şcolar al proiectului-pilot vizând derularea unei campanii de conştientizare în rândul elevilor a pericolului reprezentat de consumul şi comercializarea drogurilor.
Acţiunea s-a desfăşurat în format hibrid (cu prezenţă fizică la Centrul Cultural „Stefan Ludwig Roth” din Prejmer şi online la clase din alte şcoli din judeţ), beneficiind de platforma digitală a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Braşov.
„Este cel de-al doilea an în care derulăm acest proiect-pilot, care se adresează deocamdată elevilor din clasele a V-a şi a IX-a ai unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţ. Anul şcolar trecut, primul al proiectului, au beneficiat de consiliere peste 15.000 de elevi. Evaluarea pe care am făcut-o după primul an, împreună cu partenerii, cărora le mulţumesc şi pe această cale, a fost una pozitivă şi sperăm să putem extinde proiectul şi la alte clase, astfel încât să ajungem la cât mai mulţi elevi. Mizăm, de asemenea, pe sprijin din partea cadrelor didactice, consilierilor şcolari şi, nu în ultimul rând, din partea părinţilor, pentru a reuşi să atingem obiectivele pe care ni le-am propus”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.
La eveniment, pe lângă elevi, prefect şi inspectorul şcolar general al judeţului Braşov, Ovidiu Florin Tripşa, au mai participat şeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, comisar-şef de Poliţie Laura Pişcociu, şi comisar-şef de Poliţie Paul Gheorghe, din cadrul aceleiaşi instituţii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button