Expres

A murit actriţa Nataşa Raab

A murit actriţa Nataşa Raab. Actrița Natașa Raab, cu peste 35 de ani de activitate pe scenă, a murit la vârsta de 70 de ani, a anunțat Uniunea Teatrală din România (UNITER), luni, 23 octombrie.

Actriţa Nataşa Raab-Guţul s-a născut pe 15 iulie 1953, la Huedin, judeţul Cluj. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1988, la clasa profesorului Mircea Albulescu şi, din acelaşi an, a fost actriţă la Teatrul Naţional din Craiova, notează Agerpres.

A fost doctor în ştiinţe umaniste – filologie, Universitatea Craiova – cum laudae, susţinând examenul de doctorat în februarie 2004. În tinereţe, a studiat canto cu Stela Simonetti şi a interpretat jazz pe scena Casei de Cultură Studenţească şi a Casei Armatei din Cluj. De asemenea, a fost model la Centrul de Creaţie UCECOM condus de Zina Dumitrescu (1979-1988).
Printre rolurile din teatru s-au numărat Elena Andreevna în „Unchiul Vanea” de Cehov, Gittel Mosca în „Doi pe un balansoar” de E. Gibbson, Rosencrantz în „Hamlet”, de Shakespeare, Fräulein, în „Gaiţele”, de Alexandru Kiriţescu, Anna Petrovna în „Revizorul” de Gogol, Anca, în „Năpasta”, de I. L. Caragiale, Hangiţa, în „Îmblânzirea scorpiei”, de W. Shakespeare.

Printre rolurile de film au fost Lola în serialul „Lumini şi umbre” (1981 și 1982), Ligia în „Adela” (1984), Rodica, în „Acordaţi circumstanţe atenuante” (1984), soţia ambasadorului american, în „Amen” (2002) și Viorica, în „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2010). Pentru acest rol, ea a fost nominalizată la Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal.

Diagnosticată cu boala Parkinson

Natașa Raab, cunoscută în ultimii ani drept bunica ce dă replica „prea bun, prea ca la țară”, din reclama la brânza de casă Covalact, a fost diagnosticată cu boala Parkinson în 2020. Ea a vorbit deschis despre lupta ei cu această boală.

Am Parkinson atipic, tremur foarte rău, nu pot nici să merg, de-abia vorbesc, nu mai pot pronunța deloc cuvintele. Iau tratament, însă boala aceasta nu se vindecă. Nu pot să mai filmez, profesional nu știu ce aș mai putea face”, declara actrița Natașa Raab într-un interviu acordat Impact.ro, la începutul anului 2022.



Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button