Delicte

Traficanți de droguri prinși cu „marfă” în mașină, la Brașov (video)

Traficanți de droguri prinși cu „marfă” în mașină, la Brașov. Ei au fost depistați în urma unui apel primit la 112.


„La data de 29 septembrie a.c., în urma unui apel la 112, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului  Brașov – Secția 5 Poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în cadrul Planului de acțiune „Blocada”, au depistat în flagrant delict două persoane care ar fi deținut, într-un autoturism, în vederea comercializării, diferite cantități de droguri de risc și mare risc.


Astfel, în urma controlului efectuat de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, au fost descoperite, în autoturism, aproximativ 67 de grame de canabis,  24 de grame de drog de mare risc (3-CMC, cunoscut sub numele de cristal), 33 de comprimate ecstasy, cantități de cocaină și MDMA, un grinder, aproximativ 10.000 de lei, un pistol airsoft și mai multe arme albe”, au informat, în această seară, reprezentanții IPJ Brașov.

Persoana care șofa mașina a fost testată cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.


De asemenea, o altă persoană ar fi încercat să o ajute pe conducătoarea autoturismului, pentru a nu fi trasă la răspundere penală și ar fi sfătuit-o să nu spună adevărul cu privire la proveniența sumei de bani descoperită în geantă, în urma prinderii în flagrant delict.
Totodată, aceasta s-ar fi oferit să o ajute să scape de probele care se aflau în autoturism”, au mai explicat reprezentanții IPJ Brașov. 


La data de 30 septembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial  Brașov au dispus reținerea celor 3 persoane: a uneia pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, a celei de-a doua pentru trafic de droguri de risc și mare risc și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, iar a celei de-a treia pentru favorizarea făptuitorului.


În cursul zilei de 30 septembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți, din cadrul Tribunalului Brașov, a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a persoanei reținute pentru trafic de droguri de risc și mare risc și a celei reținute pentru trafic de droguri de risc și mare risc și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button