Expres

Controale rutiere, în Brașov, alături de inspectori ISCTR (video) / Sute de șoferi au fost amendați

Controale rutiere, în Brașov, alături de inspectori ISCTR…

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au au desfășurat, împreună cu specialiști din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, în perioada 25 – 26 septembrie, acțiuni ce au vizat combaterea încălcării normelor legale în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri generale și mărfuri periculoase.

Printre scopurile acțiunii s-au numărat:

 verificarea respectării perioadelor de conducere, a pauzelor şi perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor şi existenţa atestării metrologice a aparaturii tahograf;
 legalitatea tipului de transport, sub aspectul autorizării;
 verificarea documentelor necesare și obligatorii a fi deținute la bordul vehiculelor rutiere destinate transportului rutier de persoane (copii conforme, certificate de pregătire profesională, documentele de transport etc.);
 verificarea stării tehnice a vehiculului și valabilitatea inspecției tehnice periodice;
 verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind masele pe axe și masele totale, prin cântărire;
 verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind placardarea și marcarea vehiculului;
 verificarea modului de completare a documentelor de transport în cazul transportului de mărfuri periculoase;
 verificarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule de transport persoane depistate în trafic;
 menținerea unui climat de legalitate în domeniul transporturilor rutiere publice de persoane;
 crearea gradului de siguranță al cetățenilor, prin intervenția punctuală și graduală în locurile cu risc ridicat de producere a accidentelor de circulație cu consecințe deosebit de grave;
 s-a acordat o atenţie sporită asupra elementelor privind siguranţa circulaţiei:
 starea psiho – fizică a conducătorilor auto;
 respectarea limitelor legale de viteză pe categorii de drumuri;
 utilizarea telefoanelor mobile fără dispozitiv mâini-libere;
 valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului.

Au fost angrenați 61 polițiști rutieri, care au acționat pe raza județului Brașov, pe sectoarele de drumuri naționale, dar și pe raza municipiului Brașov, în cooperare cu 8 specialiști din cadrul I.S.C.T.R..

„În cadrul acțiunilor, pe parcursul celor două zile, polițiștii brașoveni au verificat aproape 750 de vehicule destinate transportului de mărfuri și pentru abaterile constatate, au fost aplicat aproape 230 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea condițiilor de transport.
În total, au fost testați 318 de conducători auto pentru consumul de alcool și 8 conducători auto pentru consumul de substanțe psihoactive.
De asemenea, polițiștii au reținut 4 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, au fost retras 21 certificate de înmatriculare și au fost imobilizat 4 vehicule”
, se arată în bilanțul Poliției.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button