Ateliere gratuite de psihoterapie, la Brașov
Ateliere gratuite de psihoterapie, la Brașov
Ce este fericirea și cum o putem cultiva? Cum creăm armonia în cuplu sau, când e cazul, cum gestionăm bine un divorț? Care sunt „capcanele mentale“ care ne fac viața amară? Cu ce „stiluri de atașament“ venim din copilărie și cum ne pot încurca în prezent? De ce ne e frică de schimbare sau chiar de viață?
Iată doar o parte din întrebările la care și brașovenii vor putea găsi răspunsuri în cadrul celei de-a doua ediții a seriei de ateliere „Psihoterapia pe înțelesul tuturor”, eveniment derulat în perioada 20-22 septembrie, de la ora 19:00, în librăria Cărturești (Piața Sfatului nr. 20). Intrarea la întâlniri este liberă.
Proiectul inițiat de Federația Română de Psihoterapie își dorește să popularizeze tehnicile și abordările folosite în munca psihoterapeuților, indicând nu doar ce se întâmplă în cabinet, dar și în ce fel instrumentele specifice din diferitele curente de terapie pot fi folosite în viața cotidiană. Astfel, publicul larg, dar și studenții sau terapeuții aflați la început de drum, vor afla de la terapeuți cu experiență detalii despre ascultarea profundă, utilizarea metaforelor vindecătoare, „punerea în scenă” ca metodă de a exterioriza conflictele interioare sau diverse metode de autocunoaștere, utile pentru ameliorarea vieții individuale, dar și a relațiilor de cuplu și familie.
Atelierele își propun să familiarizeze publicul larg cu diferite abordări psihoterapeutice: integrativă, psihodramă, pozitivă, centrată pe persoană, NLP, sistemică (de familie), adleriană și cognitivă.
Programul atelierelor
Miercuri, 20 septembrie 2023, ora 19.00
De unde vine suferința? Despre conflictele interioare și poveștile lor
Psihoterapeut: Oana Bodor
Asociația Română de Psihoterapie Pozitivă
Joi, 21 septembrie 2023, ora 19.00 Psihoterapia centrată pe persoană și dinamicile familiale – Cum apare schimbarea și cum putem dezvolta starea de bine a familiilor noastre?
Psihoterapeut: Raluca Neagu, Asociația Română de Psihoterapie Centrată pe Persoană
Vineri, 22 septembrie 2023, ora 19.00
Relaționarea non-abuzivă. Repere ale traumei interpersonale
Psihoterapeut: Gabriela Dumitriu, Institutul Român de Psihoterapie Integrativă – IRPI
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.