Expres

Municipiul Făgăraș, premiat la FOV 2023

Municipiul Făgăraș, premiat la FOV 2023

La Forumul Orașelor Verzi (FOV), Asociația Municipiilor din România (AMR), partener, încă de la prima ediție, al Primăriei municipiului Brașov, organizatorul evenimentului, a oferit „Premiile Orașelor Verzi”, o inițiativă a FOV și AMR, care și-a propus să recunoască și să premieze eforturile municipalităților române de a deveni mai verzi și mai sustenabile.
„Schimbul de bune practici în vederea dezvoltării unor comunități locale verzi trebuie să reprezinte o prioritate dată fiind importanța acordată atât la nivel european, cât și național, obiectivelor precum neutralitatea climatică, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dezvoltarea energiei verzi și a energiei regenerabile, eficiența energetică, protejarea biodiversității, economia circulară și gestionarea deșeurilor, investițiile și inovația. Premierea Orașelor Verzi reprezintă un prilej de recunoaștere și recompensare a eforturilor municipalităților din România în promovarea dezvoltării sustenabile și a măsurilor de protecție a mediului înconjurător care contribuie la comunități mai verzi și mai durabile”, au explicat organizatorii.
Juriul a fost format din Nicolae Istudor, rector al Academiei de Studii Economice din București, Mihnea Costoiu, rector al Universității Politehnica București. Marian Moiceanu, rector al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.
Câștigători:

  1. Transport public sustenabil ( Sustainable public transportation)
    municipiul Galați, Sector 4 București, municipiul Târgu Jiu, municipiul Mediaș
  2. Mobilitate velo (Velo mobility).
    municipiul Sibiu, municipiul Alexandria, municipiul Hunedoara
  3. Economie circulară și managementul deșeurilor (circular economy and waste management).
    municipiul Buzău, municipiul Alba-Iulia, municipiul Sfântu Gheorghe, municipiul Făgăraș 
  4. Energie verde (Green energy).
    municipiul Râmnicu Vâlcea, municipiul Tulcea
  5. Planificare urbană sustenabilă (Sustainable urban planning).
    municipiul Târgoviște, municipiul Bistrița, municipiul Roman 
  6. Parcuri și păduri urbane (Urban parks & forests).
    municipiul Iași, Sector 6 București, municipiul Craiova, municipiul Moinești

Brașovul, în calitate de oraș gazdă, și Cluj-Napoca, în calitate de președinte al AMR, nu au participat la competiție.
Forumul Orașelor Verzi (FOV) 2023 s-a aflat la cea de a treia ediție și este cel mai mare eveniment nucleu din România dedicat sustenabilității de mediu, câștigător al Galei Premiilor pentru un Mediu Curat (2021) și apreciat cu trofeul Silver pentru campanii de mediu la Romanian PR Award (2022).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare