Delicte

Razie în Brașov (video)! Un tânăr care a ieșit pozitiv la cannabis…

Razie, ieri, în Brașov! În timpul controalelor, un tânăr șofer a ieșit pozitiv la cannabis și a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice. El s-a ales cu dosar penal.

„Poliția Municipiului Brașov a organizat și desfăsurat, în data de 5 august a.c., o acțiune, în care s-a urmărit prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și a patrimoniului, identificarea persoanelor care practică cerșetoria sau tulbură liniștea publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Zonele în care au fost organizate filtrele și controalele polițiștilor au fost stabilite în baza datelor colectate, astfel că au fost desfășurate activități specifice în zonele cunoscute cu potențiale incidente, dar și în alte locuri aglomerate din proximitatea teraselor, barurilor sau a spațiilor de relaxare.


În cadrul acțiunii au fost implicați polițiști din cadrul celor 5 secții de poliție ale municipiului Brașov, polițiști rutieri, transporturi feroviare, criminalitate economică, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Brașov și polițiști locali din cadrul Poliției Locale Brașov.
În urma activităților de control desfășurate au fost verificate peste 350 de persoane, au fost controlate peste 250 de vehicule și au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale.
Abaterile pentru care polițiștii au aplicat sancțiuni au fost la regimul circulației, la nerespectarea normelor de conviețuire socială, dar și pentru alte acte normative din sfera siguranței publice”
, se arată într-un comunicat al Poliției Județene Brașov.

„Tot pentru abateri ale normelor rutiere, un conducător auto, de 21 de ani, din municipiul Brașov, este cercetat penal întrucât a fost identificat pozitiv la consumul de substanțe psihoactive (cannabis). Acesta însă a refuzat să îi fie prelevate mostre biologice penru a se stabili cu exactitate substanța aflată în organism.
În acest caz, cercetările sunt continuate de polițiștii brașoveni, sub aspectul săvârsirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora”
, au explicat reprezentanții IPJ Brașov.

Poliția Brașov atrage atenția conducătorilor auto asupra consecințelor grave pe care le poate avea conducerea unui vehicul sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button