Expres

Accident în timpul unui meeting aviatic la Aeroportul Brașov / Imagini de la exercițiu

Accident în timpul unui meeting aviatic la Aeroportul Brașov…

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a postat imagini de la exercițiul efectuat astăzi la Aeroportul Brașov.


„Astăzi, 26.06.2023, după aproape două săptămâni de teorie și exerciții virtuale, a avut loc al doilea exercițiu în teren din cadrul Stagiului de Formare COS-DSM – sesiunea 2 din acest an”, au explicat reprezentanții ISU Brașov.


La exercițiu au participat atât experți francezi, cât și cei români. Au urmărit coordonarea integrată la fața locului a Comandantului Operațiunilor de Salvare (COS) și Directorilor Operațiunilor de Salvare Medicală (DSM), funcționarea Punctului de Comandă Mobil Înaintat, a Postului Medical Avansat, cât și cooperarea COS-DSM cu reprezentanții celorlalte instituții.


Conform scenariului, la ora 11:00, dispeceratul ISU Brașov a fost anunțat prin SNUAU 112 că pe timpul desfășurării unui meeting aviatic la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a avut loc un accident, ca urmare a coliziunii în aer a două avioane, rezultând prăbușirea unui avion peste un hangar în aeroport.
Fiind vorba despre victime multiple, s-a declanșat ,,Planul Roșu”. La locul intervenței s-au deplasat forțele necesare de la subunitățile din Brașov, inclusiv autospeciala pentru transport roboți și elicopterul SMURD Brașov.


„Scopul acestui exercițiu este îmbunătățirea activității de coordonare a situațiilor de urgență cu victime multiple care implică aplicarea Planului Roșu de Intervenție, cooperarea dintre comandantul operațiunilor de salvare (COS) și directorul operațiunilor de salvare medicală (DSM), precum și cooperarea acestora cu ceilalți reprezentanți ai autorităților cu responsabilități în astfel de situații de urgență”, au explicat reprezentanții ISU Brașov.

Sursa foto: ISU Brașov / Mai multe imagini – aici


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Accident în timpul unui meeting aviatic la Aeroportul Brașov / Imagini de la exercițiu […]

Back to top button