(Video) Polițiștii brașoveni au sancționat, într-o singură zi, 80 de conducători de trotinete / biciclete
Polițiștii brașoveni au sancționat într-o singură zi 80 de conducători de trotinete / biciclete.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, în colaborare cu Serviciul Rutier Brasov, au aplicat 86 de sancțiuni, 60 dintre acestea pentru abaterile conducătorilor de trotinete, 20 pentru abaterile conducătorilor de biciclete, iar 6 au fost aplicate conducătorilor auto.
„Poliția Brașov desfășoară zilnic activități pentru asigurarea unui climat de siguranță a cetățenilor pe drumurile publice. Una dintre preocupările constante, odată cu încălzirea vremii, o reprezintă circulația pe drumurile publice a trotinetelor electrice.
Astfel, polițiștii acționează pentru prevenirea producerii unor eventuale accidente rutiere generate de necunoașterea și nerespectarea regulilor de circulație, care trebuie aplicate în cazul acestei categorii de vehicule”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.
Regulile sunt clare, iar respectarea lor conferă siguranță tuturor participanților la trafic:
– pentru a conduce o trotinetă electrică pe un drum public, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani;
– conducătorilor de trotinetă electrică le este interzis să circule fără a purta casca de protecție, dacă vârsta acestora este sub 16 ani.
– circulația pe trotineta electrică se face cu o singură persoană, fiind interzisă deplasarea mai multor participanți pe trotinetă;
– traversarea străzii la trecerea pentru pietoni se efectează obligatoriu pe lângă trotineta electrică;
– este interzisă deplasarea trotinetei electrice pe trotuar, fiind exceptată situația în care este amenjată o pistă specială pentru biciclete;
– este interzisă conducerea trotinetei electrice sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.