Un bărbat venit pentru muncă în zona Brașovului este căutat de nepoata sa. L-ați văzut?
Un bărbat venit pentru muncă în zona Brașovului este căutat de nepoata sa…
O cititoare mytex.ro a apelat la ajutorul nostru, în speranța că își va găsi unchiul, ce ar fi dispărut în zona Brașovului.
„Bună ziua, mă puteți ajuta cu o distribuire pe pag dumneavoastră de fb, vă rog? E vorba de unchiul meu, care a mers la muncă la o stână de oi în zona Brașovului. Vă mulțumesc”, ne-a scris aceasta.
„Dacă l-a văzut cineva, rog să anunțe la nr de telefon 0756483170. Se numește Andrieș Gheorghe, vârsta 53 de ani, din comuna Colonești, sat Spria, jud Bacău. A plecat în data de 24 mai spre Brașov, sat Mândra- să lucreze la o stână de oi, pe data de 25 mai a vrut să se întoarcă acasă, dar nu a mai ajuns. Vă rog Distribuiți. (NU AM POZĂ RECENTĂ)”, a scris nepoata bărbatului căutat, adăugând și fotografiile din imaginea alăturată.
Potrivit acesteia, Poliția a fost sesizată vineri cu privire la dispariția lui Andrieș Gheorghe. În cazul în care aveți informații cu privire la locul în care s-ar afla bărbatul, sunați la numărul menționat mai sus sau la numărul de urgență 112.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.