Expres

Șagunist calificat la cinci olimpiade naționale / La trei a fost deja laureat

Șagunist calificat la cinci olimpiade naționale. De la trei a revenit cu „argintul”, la una a trebuit să renunțe, că se suprapunea cu alta, la a cincea urmează să participe. Darius Chițu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Andrei Șaguna”, s-a calificat în etapele naționale de la olimpiadele de Informatică, Fizică, Chimie, Matematică și Informatică Aplicată.
La Informatică, Matematică și Fizică, și-a adjudecat medaliile de argint, iar la Fizică, suplimentar, a luat și premiul pentru cel mai mare punctaj la proba experimentală. La Chimie nu a mai putut participa, fiindcă aceasta se suprapunea cu o altă olimpiadă și a trebuit să aleagă.

Șagunist calificat la cinci olimpiade naționale. Chiar dacă, în general, științele exacte nu sunt preferatele elevilor, pentru Darius, matematica, fizica și informatică nu mai au secrete, după cum a povestit el la Radio România Brașov FM.
„Eu am încercat – când abordez participarea olimpiadă sau orice altă competiție, de altfel – să nu abordez că studiez pentru acea olimpiadă. Eu nu studiez condiționat. Eu am încercat să abordez toate materiile care m-au interesat în mod egal, în special materiile din științele matematice, cu o mai mare aplecare către informatică și fizică și prin această abordare egală eu am reușit, practic, să văd legăturile între materii. O dată ce eu am ajuns ca la olimpiada de fizică, spre exemplu, să folosesc ce am învățat la olimpiada de mate, deja toate devin mult mai ușoare (…) Deci printr-o abordare egală, cu mare aplecare către legăturile profunde între acele materii, pentru că ele nu sunt subiecte total separate”.
În luna mai va avea loc, la București, olimpiada de Informatică Aplicată AcadNet, pentru care Darius se pregătește constant, și singur, și cu ajutorul profesorilor.
Șagunist calificat la cinci olimpiade naționale. Între orele de pregătire, însă, Darius are timp și de alte pasiuni ale lui.
Dacă aceste materii n-ar fi fost pasiunile mele, atunci eu vă spun sincer că n-ar fi reușit să mă calific la olimpiade sau să iau premii. Ele trebuie să fie o pasiune, pentru că doar așa îți rămâne motivația, dorința de muncă. Dar da, eu mai am și alte pasiuni. Printre acestea vă dau un exemplu, pictura. Eu am organizat chiar două expoziții, imediat și a treia; două expoziții de pictură impresionistă la Șaguna. Și am timp. E doar vorba de acest lucru gândit bine. Eu încerc să-mi planific ceea ce fac”.
Darius știe deja și ce vrea să facă după Bacalaureatul pe care îl va da peste doi ani: informatică cuantică, domeniu ce îmbină matematica, fizica și informatica.

Sursa foto 2: Radio România Brașov FM


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare