Comunicat anulare concert Horia Brenciu și Filarmonica Brașov
Dragi susținători, iubitori de muzică și fapte bune,
Veștile pe care vi le aducem nu sunt bune.
Din păcate, Horia Brenciu nu va mai putea concerta alături de Filarmonica Brașov pe data de 22 aprilie, la Teatrul Sică Alexandrescu.
Ne pare rău, știm că erați nerăbdători să-l ascultați și să-l revedeți pe scena brașoveană.
Spectatorii care au cumpărat bilete la concert au posibilitatea fie de a primi banii înapoi integral, fie de a folosi biletele pentru următorul concert organizat de HOSPICE Casa Speranței alături de Filarmonica Brașov și un artist al cărui nume va fi dezvăluit în curând.
Pentru returnarea banilor, vă rugăm să trimiteți un e-mail pe adresa office@spectacolebrasov.ro, să atașați comanda biletelor și să precizați contul IBAN în care să se vireze suma încasată. Returnarea banilor se va face conform legii, în maxim30 de zile lucrătoare.
Ne cerem scuze pentru situația creată și sperăm să ne revedem curând la evenimentele caritabile HOSPICE Casa Speranței.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
Echipa HOSPICE Casa Speranței
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.