Expres

ÎPS Laurențiu a oficiat botezul celui de-al nouălea copil al unui preot din județ

ÎPS Laurențiu a oficiat botezul celui de-al nouălea copil al unui preot. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a săvârșit Taina Sfântului Botez alături de un sobor de preoți din care a făcut parte și protopopul de Bran-Zărnești preotul Ioan Manea. Cel de-al nouălea prunc al familiei părintelui Marius Istrate, preot slujitor al bisericii „Sfântul Nicolae” din Râșnov, județul Brașov, a fost botezat la finalul Sfintei Liturghii în biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Poiana Mărului.

Preotul Marius Istrate a slujit timp de cinci ani la parohia din satul Lupșa, având o comunitate restrânsă de 46 de suflete, iar în urmă cu o lună a fost transferat la Râșnov la biserica „Sfântul Nicolae”, informează Mitropolia Ardealului.

„Taina Botezului, Taina Mirungerii sau a ungerii cu Sfântul Mir și Taina Împărtășaniei sunt trei Taine pe care le primim și care stau la temelia vieții noastre. Pe temelia aceasta construim noi toate. Botezul și Mirungerea nu se mai repetă niciodată. Împărtășania se repetă după ce ne spovedim, pentru că acea curăție pe care o are pruncul noi am pierdut-o […] A rămas pecetea care nu se poate șterge niciodată și apoi a fost dus la Împărtășanie, deci s-a născut din nou în viața lui Hristos prin Botez. S-a întărit în Viața, Care este Hristos, prin Mirungere și s-a unit cu Hristos acum prin Sfânta Împărtășanie”, a explicat ierarhul enoriașilor.

Foto: Costin Chesnoiu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button