Expres

Pensiile sunt doar evaluate, recalcularea mai așteaptă

Pensiile sunt doar evaluate, recalcularea mai așteaptă. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Casei Judeţene de Pensii (CJP) Braşov, în şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, prezidată marți de prefectul judeţului Braşov, Cătălin Văsii, alături de subprefecţii Ambrus Izabella şi Lucian Pătraşcu,
Ordinea de zi a cuprins prezentarea unei informări privind modul de soluţionare a cererilor şi sesizărilor care privesc drepturile băneşti, depuse la Casa Judeţeană de Pensii Braşov, situația biletelor de tratament, precum şi stadiul recalculării dosarelor de pensii.

Bază de date cu veniturile de dinainte de 1 aprilie 2001

Pensiile sunt doar evaluate, recalcularea mai așteaptă. Reprezentanții CJP Brașov au precizat că pensiile din sistemul public de pensii, cuvenite sau aflate în plată sau care urmează să fie stabilite până la 1 septembrie 2023, vor fi evaluate în baza unei proceduri reglementate printr-un ordin al Ministerului Muncii. Evaluarea pensiilor implică, între altele, crearea unei baze de date care cuprinde veniturile lunare realizate înainte de 1 aprilie 2001, care nu au fost valorificate la calculul drepturilor de pensie, cuvenite sau aflate în plată.
„În prezent, în toate casele teritoriale de pensii din România, inclusiv la Braşov, se desfăşoară o amplă acţiune de verificare/completare/pregătire/transpunere în format elecronic, adică de evaluare a tuturor dosarelor de pensii în vederea recalculării în baza viitoarei Legi a pensiilor, care va fi elaborată şi aprobată în perioada următoare”, au explicat reprezentanții CJP Braşov.

Peste 120.000 de dosare prelucrate la Brașov

Pensiile sunt doar evaluate, recalcularea mai așteaptă. Potrivit acestora, s-au stabilit cinci faze structurale, care pot fi sintetizate pe trei mari etape, în funcție de categoria dosarelor și specificul aplicațiilor informatice care au stat la baza stabilirii pensiilor în decursul ultimilor 20 de ani.
Astfel, în prima etapă au fost evaluate, în vederea recalculării, dosarele mai noi, prelucrate prin aplicaţia EPBAS, în număr de 47.175, la nivelul Casei Judeţene de Pensii Braşov. Procedura a demarat efectiv în luna octombrie 2021, când au fost angajate 31 de persoane, cu misiunea specială de evalua dosarele de pensii de la Braşov.
În cea de-a doua mare etapă au fost prelucrate si migrate în sistemul centralizat de date dosarele calculate cu aplicația informatică FOX. Este vorba, la CJP Brașov, despre peste 53.200 de dosare, stabilite înainte de 1.01.2011, în baza Legii 3/1977 și a Legii 19/2010.
În total, la nivelul județului Brașov vor fi evaluate, până la 1 septembrie 2023, 120.241 de dosare.

Deocamdată nu se modifică nimic

Pensiile sunt doar evaluate, recalcularea mai așteaptă. „Pentru a lămuri confuziile create în rândul unora dintre beneficiari CJP Braşov, cel mai important lucru care trebuie subliniat este că acţiunea de evaluare a pensiilor nu se confundă cu cea de recalculare, ci este o procedură de constituire a unei baze de date electronice, în vederea pregătirii recalculării tuturor pensiilor, după o lege care va fi adoptată în viitorul apropiat. Nu se emit decizii de pensii, nu se modifică punctajele şi cuantumurile pensiilor, ci doar se transcriu şi se completează, în format electronic, elementele care au stat la baza stabilirii pensiilor”, au precizat reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
11 luni în urmă

SĂ SE TREACĂ DE URGENȚĂ LA DESFIINȚAREA PENSIILOR SPECIALE, ÎN FRUNTE CU ALE MILITAURIZAȚILOR ȘI CEI DIN „JUSTIȚIE”.

11 luni în urmă

[…] aprilie, pensiile se plătesc cu patru zile mai devreme. Anunţul a fost făcut vineri pe Facebook. Pensiile se vor achita în avans pentru a le permite oamenilor să facă pregătiri de […]

Back to top button