112

[ViDEO] ISU Brașov: Orice improvizație la instalațiile de gaze poate conduce la tragedii

 

Orice improvizație la instalațiile interioare de gaze poate conduce la tragedii, avertizează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

„Evenimentele generate de scăpările de gaze pot fi prevenite, una dintre regulile care trebuie respectate obligatoriu fiind manevrarea corectă a aparatelor de gătit sau a sobelor de încălzit care se bazează pe utilizarea gazelor. Apelarea la specialişti atunci când sesizăm probleme la instalaţiile interioare de gaz este, de asemenea, o măsură de prevenţie foarte importantă”, a amintit purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.

Totodată, la montarea buteliilor de aragaz, verificarea etanşeităţii trebuie să se facă în mod corect, fără flacără. De asemenea, buteliile trebuie să fie închise după utilizarea lor.

Pentru evitarea oricăror potențiale pericole, este recomandată montarea detectoarelor de gaz în locuinţe, precum şi a detectoarelor de incendiu.
Potrivit autorităților, aproximativ 30% din incidentele cauzate de scăpările de gaze s-au soldat cu decese și cu distrugerea mai multor proprietăți (nu doar a celei „inundate” de gaze).

Peste 70% din decesele survenite în astfel de cazuri s-au petrecut în lunile mai reci, respectiv în perioada octombrie – martie.

„Scăpările de gaze au provenit în cea mai mare parte de la instalațiile/aparatele de utilizare a gazelor naturale din locuințe, sau de la buteliile de aragaz, iar incidentele astfel generate ar fi putut fi evitate cu ușurință dacă s-ar fi respectat un set minim de reguli de siguranță”, a explicat cpt. Ciprian Sfreja.

De aceea, pompierii și distribuitorii de gaze vor continua parteneriatul „Împreună pentru Siguranță”, încheiat în anul 2012 și vor lansa noi mesaje destinate prevenirii incidentelor cauzate de scăpările de gaze.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare