112

[ViDEO] BRAȘOV. Opt mașini vandalizate în cartierul Astra. Unul dintre proprietari, amenințat cu bătaia după ce a depus plângere la Poliție

 

În urmă cu aproximativ o lună de zile, un bărbat a fost filmat, în jurul orelor 24.00, de mai multe camere de supraveghere, cum înțepa cauciucurile mai multor autovehicule aflate în parcarea unui bloc din cartierul Astra.

„La o lună după incident m-am hotărât să postez și aici filmarea, mai ales că între timp individul mi-a amenințat familia, iar ieri mi-a spus că-mi rupe mâinile și picioarele când ne întâlnim”, se arată într-un mesaj pe Facebook.

Chiar dacă toată lumea îl cunoaște pe făptaș, până în momentul de față problema nu a fost soluționată, iar reclamantul a depus o nouă plângere la Secția 4 de Poliție, după ce ieri a fost amenințat cu bătaia, ne-a povestit tânărul care, din motive lesne de înțeles, a dorit să rămână anonim.

„Eu știu cine e, ceilalți vecini știu cine e, Poliția știe cine e. Da, am depus și reclamații pentru amenințare și pentru distrugere dar deja a ajuns să-mi fie frică, mai ales că individul bea des și nu știu de ce e în stare”, a mai scris reclamantul pe pagina personală de Facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare