112

Update. Ucisă cu peste 30 de lovituri de cuţit, dar nu din gelozie, ci din furie! Ce-i spusese fata adolescentului suspectat de crimă

 

Noi date ies la iveală în cazul tinerei de 18 ani care ar fi fost ucisă de un adolescent de 16 ani, cu peste 30 de lovituri de cuţit, într-o pădure din Botoşani.

Dacă iniţial se credea că victima şi suspectul erau iubiţi şi crima ar fi avut loc pe fondul geloziei, ancheta a scos la iveală că aceştia nu aveau o relaţie de iubire şi că băiatul s-ar fi înfuriat în momentul în care fata ar fi jignit-o pe cea care îi era, în fapt, iubită.

Victima şi adolescentul erau amândoi pasionaţi de fotografie, de aceea se şi aflau în zona de agrement de la marginea municipiului Botoşani, miercuri, când a fost comisă crima.

La un moment dat, în timpul şedinţei foto, tânăra i-ar fi jignit iubita băiatului (ar fi spus că este grasă şi urâtă), moment în care el ar fi răbufnit, conform unor surse din anchetă citate de stirileprotv.ro.

Din câte se pare, el avea o relaţie de dragoste complicată şi neacceptată de familia sa cu o fată dintr-un centru de plasament.

„Acesta se cunoscuse cu victima de ceva timp pe o reţea de socializare şi s-au mai întâlnit de câteva ori pentru a-i face fotografii pe care tânăra le posta pe conturile ei. Tot o astfel de întâlnire a avut loc şi în după-amiaza din 25 aprilie, însă, între cei doi a izbucnit un conflict spontan din nişte motive mai mult sau mai puţin puerile. Urmează să fie examinat psihologic”, a precizat prim procurorul Valeriu Chihaia, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Mama băiatului este plecată la muncă în străinătate, iar tatăl nu l-a recunoscut oficial, astfel că el locuia cu sora lui, şi ea minoră, iar la audieri a fost reprezentat de un tutore de la Protecţia Copilului.

CITIŢI ŞI:

Tânără ucisă cu peste 30 de lovituri de cuţit. Suspect, un băiat de 16 ani


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare