112
Update. Şi-a tăiat penisul pentru că nu mai suporta hemofilia. „Mă dor toate cele!”
Bărbatul în vârstă de 57 de ani care a ajuns în stare gravă la spital, după ce şi-a tăiat penisul cu un cuţit, a comis gestul şocant din cauza bolilor de care suferă, printre care se numără hemofilia (boală care constă într-o predispoziție spre hemoragie, cauzată de prelungirea timpului de coagulare a sângelui), dar şi din pricina singurătăţii. Gravul incident a avut loc în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa.
„Hemofilia mă supără tare rău. Mă dor toate cele. Mă dor oasele”, ar fi declarat omul, potrivit adevarul.ro. „Am fost de dimineaţă la el şi i-am lăsat o apă minerală. L-am întrebat ce face şi mi-a spus că s-a săturat de viaţă. Apoi am sunat-o pe sora sa şi i-am spus ce gânduri are. Mai târziu am mai fost pe la el iar şi abia mi-a dat drumul în casă. Mi-a spus că s-a tăiat şi apoi l-am văzut plin de sânge, cum îi cădea pe picioare”, a povestit şi o vecină de-a lui, conform aceleiaşi surse.
Potrivit surorii sale, bărbatul mai spusese că vrea să-şi ia viaţa, dar nimeni nu l-a crezut. Ea ar fi vrut să-l interneze într-un spital de psihiatrie, din această cauză, însă bărbatul refuza.
CITIŢI ŞI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.