112

Update. Poliția l-a prins pe atacatorul cu cuțit din Brașov! Este…

Poliția l-a prins pe atacatorul cu cuțit, de aseară, din Brașov. Este vorba despre un minor în vârstă de 17 ani.

„Urmare a incidentului produs la data de 13 martie a.c., în urma căruia o persoană ar fi fost agresată de o alta, în timp ce s-ar fi aflat pe o stradă, din municipiul Brașov, revenim cu informații și precizăm că, în baza activităților specifice de investigații, pe care polițiștii le-au desfășurat imediat după primirea sesizării, persoana bănuită a fost identificată la scurt timp și condusă la sediul unității de poliție

În baza materialului probator, existent până la acest moment, tânărul de 17 ani, din municipiul Brașov, a fost reținut pentru o perioada de 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov. Cercetările sunt continuate, sub coordoanarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a fi dispuse măsurile legale”, a informat, în această dimineață, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.

Amintim, aseară, un șofer a fost atacat cu cuțitul de o persoană, după ce a refuzat să îi dea cheile autovehiculului. Vezi și: Polițiștii brașoveni, în alertă! Caută un bărbat care a atacat cu cuțitul un șofer


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare