112

Update. BRAŞOV. Un urs flămând a atacat o fată în faţa blocului în care ea locuieşte

 

Aşa cum am anunţat mai devreme, o fată în vârstă de 14 ani şi un bărbat de 39 de ani au fost atacaţi, în această dimineaţă, în jurul orelor 7.30, de un urs care căuta mâncare la tomberon. S-a întâmplat pe strada Câmpului, din municipiul Făgăraş. Ambele victime au ajuns la Spitalul Municipal din oraş, dar sunt conştiente şi nu au răni grave, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD și o ambulanță. Bărbatul nu a mai aşteptat sosirea paramedicilor, ci s-a urcat în autoturismul proprietate personală şi s-a dus singur la spital, însă fata a fost transportată cu o ambulanță.

Reprezentantul ISU Braşov a precizat că fata prezenta o plagă muşcată la nivelul şoldului stâng şi câteva zgărieturi la umăr, iar bărbatul s-a ales şi el doar cu câteva zgârieturi. 

Din informaţiile adunate din diverse surse, terifianta scenă a avut trei protagonişti. Copila tocmai ieşise din bloc şi se îndrepta spre şcoală, când „s-a întâlnit” cu ursul, lângă ghena de gunoi. A atacat-o, moment în care un bărbat a pus mâna pe o rangă şi a reuşit să alunge animalul, care a fugit printre blocuri, unde a dat de un localnic. Speriat, l-a atacat şi pe acest al doilea bărbat, care s-a ales cu câteva zgârieturi. 

Primarul municipiului Făgărașul, Gheorghe Sucaciu, a postat un mesaj pe o rețea de socializare: „Un eveniment nefericit a avut loc în această dimineață în Făgăraș. Un urs a atacat, pe o stradă din cartierul Câmpului, o fată de 14 ani care se indrepta spre scoală și un bărbat care a încercat să o salveze pe tânără. Alarmați, oamenii care se aflau în acel moment pe stradă au alertat autoritățile, iar animalul a fugit pe câmp. Situația este extrem de gravă. Suntem cu toții îngrijorați și îngroziți de ceea ce s-a întâmplat. Din păcate, în acest moment, potrivit legii, ca primar al orașului nu pot să fac decât să înștiințez Asociația de Vânătoare, Garda de Mediu, Garda Forestieră, Agenția de Mediu. Aceste instituții vor forma o comisie care va face demersurile legale pentru selectarea urșilor periculoși sau relocarea lor”.

Edilul a declarat ulterior jurnaliştilor că mai multe echipe de vânători caută ursul: „Echipele sunt pe teren în căutarea ursului. Am informat şi Prefectura şi vom lua măsuri. Eu cred că urşii care sunt agresivi trebuie recoltaţi, nu relocaţi. Nu doar în cartierul Câmpului au coborât urşi, ci şi în carterul Combinat din Făgăraş”. 

Animalul coborâse din pădure să caute mâncare în containerul aflat la 50 de metri de un bloc de pe strada Câmpului din Făgăraş.

Săptămâna trecută, Ocolul Silvic Făgăraș a depus documente la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov și la Garda Națională de Mediu-Comisariatul din Brașov, pentru recoltarea unui exemplar de urs care a fost văzut de mai multe ori în apropierea locuințelor din zonă.

La Agenția pentru Protecția Mediului au mai fost depuse documente în această lună pentru recoltarea altor cinci exemplare de urs din zona Brașov și din alte localități din zona Făgărașului. Reprezentanții Asociațiilor pentru Protecția Animalelor din Brașov au cerut Ministerului Mediului să nu aprobe recoltarea exemplarelor de urs, ci să fie găsite alte soluții pentru ca animalele să nu mai coboare din pădure, în zonele locuite, în căutare de mâncare. 

foto: arhiva tex


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare