112

Update BRAȘOV. Bărbații reținuți alaltăieri în dosarul de evaziune au fost puși sub control judiciar!

 
Cele patru persoane reținute alaltăieri de polițiști, din totalul de cinci harghiteni și brașoveni pe care îi cercetează pentru evaziune fiscală, au fost puse sub control judiciar de către judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Mureș. Măsura a fost dispusă ieri, pentru 60 de zile (până pe 1 octombrie, inclusiv). Decizia Tribunalului Mureș poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare, în contextul în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș solicitase arestarea preventivă a celor patru suspecți.
Dacă decizia Tribunalului Mureș va rămâne definitivă, cei patru bărbați au interdicția să se apropie de suspecta D.R. și de trei martori din dosar, precum și să comunice direct sau indirect cu aceste persoane. Totodată, n-au voie să depășească limita teritorială a județului de domiciliu, decât cu încuviințarea prealabilă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș. 
 
Amintim că reprezentanții Poliției Române ne-au informat ieri cu privire la faptul că cei cinci suspecți din dosar „ar fi pus în practică un sistem infracțional, constând în înființarea de societăți comerciale în numele unor terțe persoane și utilizarea acestora pentru perioade scurte de timp, în vederea emiterii de facturi fiscale fără corespondent în operațiunile comerciale reale. Ulterior ar fi concesionat părțile sociale către cetățeni străini sau persoane cu situație materială precară, de la care nu putea fi recuperat prejudiciul adus bugetului de stat”.
Astfel, pe 23 iulie 2014, cei cinci suspecţi ar fi înfiinţat o societate comercială în Târgu Mureş, ce ar fi fost utilizată pentru emiterea unor documente justificative, fără corespondent în operaţiuni comerciale reale, având ca beneficiari mai multe societăţi comerciale din Harghita şi Braşov. 
 
Prejudiciul în dosar a fost estimat la 720.000 de lei. În cauză, alaltăieri au fost efectuate 21 de percheziții. 
 
Pentru detalii, CITIȚI ȘI:

BRAŞOVENI implicaţi într-un dosar de evaziune! Înfiinţau firme pentru a întocmi ilegal facturi fiscale


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button