112

Un tânăr băut a intrat cu autoturismul într-un cap de pod, în județul Brașov

Un tânăr băut și fără permis de conducere a intrat cu autoturismul într-un cap de pod, ieri după-masă, în județul Brașov. După accident, el a părăsit locul faptei, dar a fost identificat și reținut de polițiști.


„La data de 14 decembrie a.c., în jurul orei 16:00, Poliția Orașului Rupea a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că, pe strada Târgului, din orașul Rupea, s-ar fi produs un accidet rutier. În baza acestei sesizări, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor întreprinse a rezultat faptul că, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, conducătorul unui autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma acestui incident, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor. În acest context, polițiștii au extins cercetările iar în scurt timp l-au identificat și depistat pe conducătorul autoturismului, un tânăr din localitate, în vârstă de 23 de ani.
După ce a fost depistat, tânărul a fost testat din punct de vedere al consumului de alcool, rezultatul indicând o valoare pozitivă de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar cu ocazia controlului efectuat, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere”
, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Tânărul, care prezenta răni în urma accidentului, a fost transportat la spital, unde i-au și fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge.
Ulterior, în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea tânărului și introducerea acestuia în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.


În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămarea corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor”. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare